Răspuns :
Explicație:
Cîndva, demult, pe cînd se schimba sarea pe aur, nişte negustori bogaţi cu carele pline cu sare, treceau pe lîngă o mlaştină din valea Răutului. Drumul li s-a părut lung şi au hotărît să meargă de-a dreptul prin mlaştină. Carele s-au împotmolit. Ca să poată scăpa cu zile negustorii au aruncat sacii în stufărie şi au eşit la drum. Mîhniţi amarnic nu ştiau ce să facă…
În timpul acesta un necunoscut trecea prin aceste locuri. Auzind de la negustori întîmplarea le-a spus: ,,Dacă sarea aţi dobîndit-o prin muncă cinstită, nu face să vă văicăraţi, degrabă veţi cunoaşte preţul trudei voastre”.. şi a plecat în drumul său. A urmat o zi cu soare de a secat mlaştina şi negustorii s-au întors bucuroşi cu sare pe la casele lor. Şi-au dat seama apoi cu toţii că Dumnezeu ajută oamenii harnici în momentele grele. Unii si-au luat familiile şi s-au întors în aceste locuri. Au ridicat un lăcaş sfînt şi s-au aşezat cu traiul în jurul bisericii.
Sărătenii Vechi este o localitate-centru de comună în raionul Teleneşti.
În epoca feudalismului nici o localitate din ținutul Orhei-Lapușna n-a cunoscut o asemenea înflorire ca Sărătenii de pe Răut. Conform recensămîntului din anii 1772-1774 aici se aflau 157 de case, deci cu 45 de gospodării mai mult decît în Tîrgul Orheiului. În această perioadă Sărătenii cedau Chișinăului numai cu cinci case. Nu-i greu de presupus unde ar fi fost cu timpul reședinta de județ sau capitala guberniei dacă peste un veac calea ferată Odessa-Iași se așternea nu pe valea rîului Bîc, ci prin Orhei, Sărăteni, Bălți spre Sculeni. Era în proiect și o asemenea variantă. Din cele 171 așezări ale ținutului Orhei-Lapușna numai cinci întruneau atunci peste o sută de case: Chișinău (162), Sărăteni (157), Zberoaia (144), Orhei (112), Gangura (112). Acum trei secole 19 localități din acest ținut cuprindeau fiecare peste 50 de gospodării. Unde mai pui că actualele centre raionale Telenești, Rezina, Criuleni, Strășeni dispuneau respectiv doar de 12, 28, 28 si 41 lăcașe.
În 1772 la Sărăteni făceau slujba patru preoți. Satul, așezat în centrul Basarabiei, la confluență a patru rîuri – Răut, Dobrușa, Ciulucul Mare și Ciulucul Mic, de unde pornea o ramificare de cinci șleahuri – spre Tîrgu Orhei, schitul Dobrușa, cetatea Soroca, orașul Bălți și iarmarocul de la Telenești, servea drept popas de etapă pentru ostași, curieri poștali, negustori, ocnași. Aici se aflau cîteva prăvălii, hanuri, cîrciume și dugheni. Populația se îndeletnicea cu agricultura, pescuitul, creșterea animalelor, comerțul. În documentele recensămîntului întîlnim nume mîndre de șoimani – Toader Spătaru, Vasile Cucu, Ioniță Balmuș, Timofti Visca, Gheorghță Gabură, Ștefan Leșanu, Toader Burcă, Constantin Vodă ș.a. În podgoriile dincolo de rîul Ciuluc plugul scoate și astăzi la suprafață cioburi de oale, oseminte și cărbuni putreziți. Sub rădăcinile copacilor zace așezarea preistorică Curmeiești, pîngărită de triburile nomade, vatra de la care s-a desprins mai tîrziu localitatea de pe colină împrejmuită cu stufării din lunca Răutului.