Răspuns:
Duminică, 23 august
Jurnalule,
E 23 august, ziua când, pe vremea copilăriei părinților noştri, se sărbătorea ziua națională. Am făcut o scurtă plimbare prin Timişoara, împreună cu tata.
In plin centru, tata s-a întâlnit cu Alin, un fost coleg de clasă. N-am văzut niciodată atâta fericire pe chipul unor oameni: s-au îmbrățişat de o sută de ori, deşi tot repetau că n-ar fi voie, pentru că ne ferim cât putem de transmiterea înfiorătorului virus COVID-19.
Am făcut împreună o plimbare prin parcul Catedralei. Ei şi-au amintit cum, în august 1989, se înghionteau tot prin această zonă.
Toate şcolile aduseseră elevii să se pregătească pentru o vizită a preşedintelui de atunci al țării. Rolul elevilor era acela de a înfățişa steagul tricolor. Fiecare copil trebuia să poarte o eşarfă colorată în roşu, galben sau albastru. Tata, Alin şi un alt coleg de-al lor, Victor, aveau eşarfele roşii şi îşi ziceau “cei trei crai de la răsărit”.
Copiii se hârjoneau, se agitau, se jucau fără să se îndepărteze prea mult de spațiul destinat lor. Doar că... cei trei crai s-au cam plictisit şi... au luat hotărârea eroică de a pleca la film, că tot era un cinematograf prin apropiere.
A urmat chemarea părinților lor la şcoală şi, mai presus de orice, amenințarea cu scăderea drastică a notei la purtare pentru aceşti trei elevi indisciplinați.
Noroc că a venit Revoluția din decembrie ’89 şi... cei trei crai au scăpat de pedeapsă...
Azi am petrecut o zi superbă prin locurile şi printre amintirile de şcolar ale tatălui meu.
Luni, 24 august
Jurnalule,
Azi-dimineață mă plimbam nestinghirită pe o stradă îngustă şi tăcută din mijlocul Reşiței.
Când colo, cine-mi iese-n cale în aşa o zi fierbinte de vară? Midas! Deşi era din nou om de rând, nu mi-a fost greu să-l recunosc pentru că avea pe cap renumita lui bonetă frigiană. M-a salutat prieteneşte şi mi-a spus că el mă cunoaşte de pe vremea când eram mai mici şi ne jucam pe malul râului; îşi amintea chiar şi cum mă numesc! Aşa că am coborât împreună spre vale.
Era miezul zilei şi soarele strălucea aruncând raze de aur în apele limpezi ale Bârzavei. Midas m-a însoțit până lângă pod şi a ținut neapărat să-mi arate ceva. Nu prea înțelegeam ce vrea. Aveam să mă lămuresc abia cănd mi-a atras atenția asupra lucirilor nefireşti ale firelor de nisip de pe mal şi mi-a povestit cum îi ceruse lui Dionysos să-l despovăreze de capacitatea de a transforma în aur tot ce atingea. Şi mi-a mai povestit cum, atunci când s-a scăldat în apele acestui râu, tot nisipul s-a transformat în nisip aurifer.
Cu multă băgare de seamă, Midas a scotocit cu vârful pantofului prin maldărul de nisip de lângă piciorul podului şi a scos la iveală o cheiță de aur. S-a aplecat, a luat cheița, şi mi-a dăruit-o în amintirea zilelor când ne jucam împreună pe malul Bârzavei... Apoi, fără să-şi ia rămas-bun, a plecat în susul apei, îndesându-şi boneta roasă de vreme pe urechile-i cam mari şi clăpăuge.
Râul Bârzava curgea liniştit, fără să-i pese de povestea noastră...
Intr-un târziu, mi-am amintit de Andrei: Fuseserăm cândva colegi de grădiniță, ne jucam de multe ori împreună cu frații noştri pe malul Bârzavei şi ne scăldam în apele ei nu tocmai curate. Lui Andrei îi plăcea foarte tare legenda renumitului rege frigian care tranforma în aur tot ce atingea şi scăpase de această belea scăldându-se în râul Pactolus. Aşa că noi, copiii, îl porecliserăm pe Andrei, Midas...
In concluzie, azi am avut o zi încărcată de aduceri-aminte.
Explicație:
Ti-am povestit două întâmplări aproape adevărate!
