Răspuns:
Eu şi... Midas
Nu-mi amintesc în a câta viață mă aflam, dar ştiu că era o zi fierbinte de vară şi mă plimbam nestinghirită/nestingherit pe o stradă îngustă şi tăcută din mijlocul oraşului Sardis.
Acolo l-am întâlnit, absolut întâmplător, pe Midas. Deşi era din nou om de rând, nu mi-a fost greu să-l recunosc pentru că avea pe cap renumita lui bonetă frigiană. Mi-a spus că el mă cunoaşte de pe vremea când eram amândoi copii şi ne jucam pe malul râului; îşi amintea chiar şi că mă numesc Andreia/Andrei. Aşa că am coborât împreună spre vale.
Era miezul zilei şi soarele strălucea aruncând raze de aur în apele limpezi ale râului Pactolus. Midas m-a însoțit până lângă pod şi a ținut neapărat să-mi arate ceva. Nu prea înțelegeam ce vrea. Aveam să mă lămuresc abia când mi-a atras atenția asupra lucirilor nefireşti ale firelor de nisip de pe mal şi mi-a povestit cum îi ceruse lui Dionysos să-l despovăreze de capacitatea de a transforma în aur tot ce atingea. Şi mi-a mai povestit cum, atunci când s-a scăldat în apele acestui râu, tot nisipul s-a transformat în nisip aurifer.
Cu multă băgare de seamă, Midas a scotocit cu vârful pantofului prin maldărul de nisip de lângă piciorul podului, scoțând la iveală o cheiță de aur. S-a aplecat, a luat cheița şi mi-a dăruit-o în amintirea copilăriei noastre... Apoi, fără să-şi ia rămas-bun, a plecat în susul apei, îndesându-şi boneta roasă de vreme pe urechile-i cam mari şi clăpăuge.
Râul Pactolus curgea liniştit, fără să-i pese de povestea noastră...
Explicație:
Ti-am relatat o întâmplare despre Andreia sau Andrei şi... semilegendarul Midas; tu vei alege ce ți se potriveşte. Dacă vrei, poți să-i dai un alt titlu.
