TRANDAFIRII
Am văzut lumina zilei intr-un colt de tară sălbatic si
muntos, unde nu cresc decit slabe cereale, măceși in belsug pe
ipoalele codrilor și ale livezilor, şi unde nu se pomeneste de
trandafiri din grădină. Pină a nu părăsi satul meu, adică pînă
a nu isprăvi clasele primare, nu stiam despre aceste flori de-
cit atita cſt spuneau și înfăţişau cărțile de citire. Dar de l
descrierea cărților pină la realitate este totdeauna o mare
depărtare. Cu trandafirii vii m-am intilnit întîia oară în clasa
Intia de liceu, epoca examenelor.
Părinții mei voiau să facă din mine un om de lume –
un avocat, un inginer, un om puternic... - și de aceea m-au
dat intii la scoalele profane. Dar grația celui ce mă deose-
bise din pintecele mamei mele (Galateni I, 15) voia într-all-
fel și, cu chemare mai presus de împotrivire, m-a chemat cu-
rind, din tabăra acelei lumi, spre alte căi și spre alte lupte.
Eram în examenele primului an de liceu, cînd aceste flori
temute îmi aparură intiia oară. Pare că mă văd cum ședeam
singur in banca mea, la examenul de limba latină, cu capui
roi de materia bine invătată, dar stăpinit de o salutara tea-
mă fată de severul mosneag de pe catedră, dascălul meu de
latineşte. Aşteptam să fiu chemat din ce in ce mai agitat
si mai aprins - cind uşa clasei noastre se deschise și un pîlc
de școlărite ilumină sala. Erau domnişoarele pregătite în par-
ticular și care veneau acum să depună examenul, la scoala
statului. Una dintre ele, văzînd că locul al doilea din banca
mea era liber, binevoi să se aşeze lingă mine.
Dacă anii numeroşi trecuti de atunci, dacă cugetele me-
le din ce in ce mai neatente la înfăţişările din lumea aceasta
mă iartă să mai cred că îmi aduc bine aminte, tînăra persoa-
nă care mă onorase cu vecinătatea ei era cam de aceeași
virstă cu mine cel de atunci, dar mai implinită și mai înaltă.
Ca printr-un pat adinc de ape străvezii, disting și azi, cînd
mă aplec si caut in cisterna trecutului, un profil gingas, mai
vazut cîndva in nu stiu ce icoană. Cred că este acest profil
de acum treizeci de ani.
Creaturi de felul celei care şedea lîngă mine mai vázu.
sem (e adevărat, că nu din această apropiere), dar trandafiri
nu mai văzusem niciodată și îndeosebi niciodată nu ajunsese
pină la mine turburătorul lor parfum. Și vecina mea avea la
cingătoare trei, iar în mina dinspre mine un buchet întreg
de trandafiri. E cu neputință de explicat și de analizat ce se
petrecea in capul meu, chinuit de așteptare și de zumzetul
albinelor latine, năvălit acum deodată de această mireasmă
ucigaşă. Ani de-a rîndul, din ceasul acela, nevinovații și su-
avii trandafiri mi-au fost inimici, m-au prigonit, m-au tor-
furat, ca un semn sinistru, ca o amintire remuşcătoare.
Intra, oare, în turburarea mea și ceva din prestigiul ace-
lui obraz atît de drag trandafiriu, atît de fraged, sub undele
arámii ale părului inextricabil împletit? Poate că da... Acei
trandafiri, pentru moment, erau carne din carnea frumoasei
școlărițe, erau ea însăşi. Şi totuși, mai tîrziu, cînd trandafi-
rii erau singuri, nici purtați de mîini micute, nici înfipti la
cingătoare, ei mi-au fost prigonitori, ca și în ora cunoștinței
noastre.
Cu inima în freamăt și cu capul dogorît de un început de
migrenă, mi-am auzit numele pronunţat de venerabila barbă
albă de pe catedră. Ieşind din bancă, am ieșit din sfera obse-
siunii și a nerăbdării. După prima întrebare, desăvirşit de
bine ştiută, m-am recîştigat cu totul. Eram unul din cei mai
buni elevi ai mosneagului dascăl, și nota obținută a fost nota
maximă, pe lîngă un supliment de laudă publică. Revenind
la locul meu, asupră-mi căutau frumoși, admirativi, ochii ve-
cinei mele.
Te rog, mi-a spus ea, pe șoptite, să nu fii de fată cînd
voi fi chemată la catedră... D-ta ești atît de bine pregătit!
Primește acest buchet, dar te rog... du-te, să nu vezi cît
sînt de slabă la latineşte!
Aprins la față și descumpănit, am luat buchetul de tran-
dafiri și am ieșit din clasă. Stranii senzații încercau sufletul
meu! Simțeam în mine ceva plăcut și cald, dar totuși bolna-
vicios și vinovat. Acești trandafiri îmi răsuceau toti nervii
și imi puneau din nou, pe cap, cununa migrenei. Dar aceşti
trandafiri continuau, în conştiinţa mea, pe frageda lor dărui-
toare și acest fapt adăuga, în cumpăna senzațiilor mele de
apăsare și de boală, ceva dulce și răcoros, care mă oprea
sa mă desfac de ei și să-i dau peste zăplazul vreunei grădini din cale.
Continuarea o aveți mai sus!
Vă rog din suflet să îmi faceți o povestire pe scurt pentru acest text sau pentru aceasta poveste, idk
Dau coroane și tot ce se poate
Și continuarea după poză,pt că mai e un sfert:
ajuns curând sa ma împac cu suavul miros de trandafiri. Și mai departe, dacă aș fi dus viața tuturor și aș fi lăsat să bată in simțirea mea cascada intîmplărilor obișnuite, poate ca azi, după atîția ani de zile, micul episod din copilărie și migrena mea ar fi fost colb ușor, de multa vreme uitat și spulberat.
