A fost odata ca niciodata, undeva, in tinuturi indepatrate, un barbat si o femeie.
Bietii oameni erau foarte nefericiti pentru ca in casa lor nu se auzea rasetul cristalin al unui bebelus. Au incercat ani de zile sa aiba un copil, dar fara niciun folos.
Cu toate acestea, femeia nu si-a pierdut speranta si se ruga in continuare la Bunul Dumnezeu sa se milostiveasca si sa le trimita pruncul mult dorit. In spatele casei aveau o gradina pe care femeia o ingrijea cu mult drag. Ea o sapa in fiecare zi si o uda cu lacrimi de suferinta , venite din dorinta ei neimplinita.
In mijlocul gradinii se afla un mar minunat care era plin de roade. Merele erau foarte mari si zemoase. Femeia se mira ca si legumele pe care le ingrijea cu multa dragoste erau de cel mai bun soi si rodeau chiar si in vreme de seceta.
Ea avea un suflet mare si impartea si altor vecini saraci, cu multi copii, din roadele gradinii ei. Oamenii din sat o iubeau foarte mult, deoarece niciodata nu le-a intors spatele la nevoie.
Femeia si barbatul ei se minunau cum este posibil ca o gradina sa rodeasca peste noapte: astazi imparteau din bunuri si pana maine cresteau altele la loc.
Ei au vorbit ca acest lucru sa ramana secretul lor pana la moarte.
Intr-o zi, in timp ce ingrijea gradina, udand-o ca-n fiecare zi cu lacrimile ei, a aparut in fata ei un copil nemaivazut de frumos, cu plete lungi si auriica razele soarelui si ochi albastri ca cerul, care i-a spus ca nu o sa mai dureze mult si o sa aiba un copil.
Femeia a ramas nedumerita si, cand a vrut sa-l intrebe mai multe, acesta disparuse. Ea si-a spus ca este imposibil din cauza ca era deja in varsta si ca aceasta vedenie a fost doar rodul imaginatiei ei.
I-a povestit sotului toata intamplarea si amandoi au spus ca nu poate fi cu putinta acest lucru. Dupa care, au uitat pățania, si si-au vazut in continuare de treburile lor.
Intr-o buna zi, dupa mult timp de la acest eveniment, a auzit strigăte si bătăi puternice in poarta.Speriata, s-a dus sa vada ce se intampla.
-Dă drumu, vecină! Ioana, proasta satului, sta sa nasca.
-Cum? Dar e doar o copila! intreba femeia uimita
-Matusa Filoftee! Vino repede ca-i mare necaz!
-Dar cine te-a trimis pe tine, Vasilică?Astea sunt treburi de femei, nu de țânci ca tine!
-M-a trimis baba Rada, tanti Filofteea, ca ea e prea batrana si a dat de mare greu.
-Bine, vin acum daca e asa mare graba! Stai sa-mi inchid gospodaria!
Si dupa cele zise, femeia alerga in graba dupa Vasilica si ajunse in ograda Ioanei.
Intra repede-n casa, unde-o intampina batranica, istovita si cu o fața tare speriata.
-Bine c-ai ajuns, Filofteeo, ca fata e intr-o balta de sange, si mi-e tema caci se va duce!
-Musca-ti limba, babo, si pune niste cuțite sub patul ei sa-i taie durerea. Cearsafuri si apa fiarta ai?
-Am de toate, dar nu ma pricep cum s-o ajut.
Fata era palida si fara nicio vlaga.
-Copila mamii, aduna-ti puterile si-o sa fie totul bine, zise Filofteea ascunzandu-si cu multa dibacie teama.
Fata făcu un ultim efort si, deodata, se auzi scancetul ascutit al pruncului abia iesit din pantece.
-Bravo, fata mamii! Acum ai rabdare, ca totul o sa fie bine. Vasilica du-te in graba, du-te si cheam-o repede pe moașa satului! Da-i bice ca arde!
-Matusica, eu simt ca pana aici mi-a fost, ma simt foarte bolnava si cred ca amn sa mor. Da-mi repede copilasul sa apuc sa-l strang in brate si sa-l sarut, zise Ioana.
Matusica Filofteea spălă copilul repede, il infășă si i-l dadu mamei sa si-l imbratiseze. Abia apuca sa-si stranga copilul la piept, si femeia ofta puternic si se chirci de durere, ramanand nemiscata.
Filofteea isi apuca capul in maini si cu ultima putere strigă:
-Hai fata mamii, rezista ca acum vine moașa.
-Filofteeo! Tu nu vezi ca-i moarta? N-a rezistat biata de ea, zise baba Rada.
Si au inceput amandoua sa boceasca, mangaind-o pe biata Ioana.
Filofteea a luat copilul in brate si, cu lacrimi in ochi, zise: Doamne e frumoasa cum alta nu-i, e leita maica-sa.
Proasta satului, cum o poreclea lumea, a nascut o fetita cu parul auriu ca soarele si ochi albastri ca cerul.
-Acum, ia-o tu si creste-o, ca bun ti-e sufletul si oricum ai cu ce. Toti stim ca ti-ai dorit un prunc in batatura si, cum maica-sa nu mai e, creste- tu.
In clipa aceea, femeia isi aminti imediat de copilul din gradina care i-a dat vestea cea mare si stranse pruncul la piept.
Se duse cu copila acasa si ii spuse barabtului:
-Iaca, Ioane, ce mi-a zis copiulul din gradina a fost adevarat. De acum noi vom fi parintii ei, ii vom da numele Amelia.
-Asa sa fie, femeie, asta sa fie copila noastra, zise barbatul incantat.
Si au crescut-o cu multa dragoste, inflorea pe zi ce trecea di a ajuns peste ani o fata de mai mare-ti era dragul.
Si multe bucurii le-a adus parintilor ei.
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa.
Sper sa iti placa :) Multa bafta!
