Răspuns:
Eram la scoală si ne jucam cu ceilalți copii. Era o zi frumoasa de vara de la începutul lui iunie. Simțeam ca școala nu s-a terminat si ne tot gândeam ca o sa ne distram de minune in vacanta mare, mai ales ca vom merge intr-o tabara la munte. Discutam intre noi, glumeam, eram foarte fericiți. Deodata, Mirela, colega noastra ne-a spus ca ea nu o sa mearga pentru ca nu are bani suficienti sa plateasca transportul, cazarea si o sa ramana acasa cu fratii ei. Isi dorea mult sa mearga, mai ales ca era pentru prima data cand vedea muntele si eram cu totii. Mirela era trista si asta se vedea pe chipul ei. Recreatia se terminase si am mers in clasa. Intre timp, ma gandisem ca ar fi foarte frumos din partea noastra, a colegilor, sa-i indeplinim dorinta aceasta secreta de a merge in tabara alaturi de noi. Am vorbit cu Oana - sefa clasei si am stabilit ca pana la sfarsitul saptamanii sa strangem toti banii necesari pentru ca Mirela sa mearga cu noi. Mi se parea a fi o fapta foarte buna si un gest de bunatate fata de colega noastra care oricat si-ar fi dorit sa mearga, nu avea bani. Am fost foarte saritori si chiar mai devreme decat ne asteptam am avut toti banii. Vineri aveam ora de dirigentie. Era momentul perfect sa-i facem surpriza Mirelei. Doamna diriginta a strigat toti copii care urmau sa mearga in tabara – mai putin pe Mirela. Atunci, sefa clasei s-a ridicat in picioare si a spus:
-Stim ca-ti doresti mult sa mergi in excursie si, pentru asta, ne-am gandit sa-ti indeplinim aceasta dorinta! Am strans banii pentru a putea merge in tabara si o sa poti sa mergi si tu cu noi. Era cel mai bun cadou pe care puteam sa ti-l oferim, spuse Oana.
Mirela nu mai avea cuvinte. Ochii se umezisera si incepu sa planga usor. Chiar nu ii venea sa creada ca i-am facut o asemenea surpriza. Doamna diriginta a fost uimita de decizia noastra de a ajuta. De fapt, asta trebuie sa facem cu totii: sa ajutam!
