Secolul al XX-lea este cunoscut în istorie și sub denumirea de „secolul extremelor”, deoarece a fost marcat deopotrivă de democrație, dar și de totalitarism.
Și în România, am avut parte de asemenea schimbări de la o extremă la alta. În prima jumătate a secolului 20, România a trecut de la monarhie constituțională la dictatură regală în 1938, ca urmare a situației instabile din Europa. În anul 1940 dictatura de extremă dreaptă a fost instaurată în România până în vara anului 1944. Până în 1947, România a continuat să fie monarhie constituțională, având constituția din 1923, cu unele restricții. După ce comuniștii au falsificat alegerile, în noiembrie 1946, a început comunizarea în forță a României, lucru început din martie 1945, odată cu numirea lui Petru Groza ca prim-ministru. În 1947, singurul semn al democrației rămas în România a fost monarhia și regele, care a fost forțat să abdice pe 30 decembrie 1947, proclamându-se republica.
Până în 1989, România a fost un stat de extremă stânga, trecând la democrație prin revoluție. Însă semnele comunismului se văd și astăzi, prin arhitectura orașelor, blocurilor, politicienii neocomuniști, și birocrație.
