Statul naţional unitar român are o istorie nu foarte îndelungată. În 2018 vom sărbători 100 de ani de la Marea Unire. Pornindu-se de la o argumentaţie legată de bani (fonduri europene), s-a dezvoltat o anumită mitologie a “regionalizării”, ca soluţie miraculoasă la eşecurile politice şi economice din trecut. Trebuie să fim conştienţi că dezvoltarea României precum şi apărarea intereselor naţionale, în condiţiile globalizării şi ale crizelor de tot felul, necesită menţinerea şi consolidarea statului centralizat, pe o bază politică solidă şi consensuală. Altfel, vom auzi tot mai des despre vizite ale unor importante personalităţi occidentale în Transilvania, fără să fie menţionată România. Iar această pregătire “turistică” şi psihologică este dublată de comentarii de genul “Autonomia ni se cuvine, nu este o favoare a românilor pentru maghiari”
Eu cred în necesitatea unui stat unitar, centralizat, puternic, capabil să adopte politici economice eficiente iar, pe această bază, să poată realiza politici sociale ambiţioase. Pentru a realiza aceste obiective, este nevoie însă de eliminarea birocraţiei excesive, de responsabilitate pentru decizii, precum şi de funcţionari publici calificaţi
