Răspuns :
Răspuns:
După războiul ruso-turc dintre anii 1806-1812 avea să fie smulsă o parte importantă din teritoriul Moldovei. Acest lucru se întâmpla prin hotărârile păcii din 28 mai 1812. După ce la 5 mai, la București, au fost demarate preliminariile tratatului de pace dintre cele două părți, la 28 mai, pe lângă alte decizii, se hotăra ca teritoriul dintre Prut și Nistru să fie anexat Rusiei, în urma acestei decizii puterea rusească urmând să controleze gurile de vărsare ale Dunării la Marea Neagră.
Teritoriul, care se va numi Basarabia, era cunoscut înainte ca Moldova din stânga Prutului;prin Basarabia era denumită numai partea ei de sud, Bugeacul. Se pare că una din cauzele pentru care această denumire a fost extinsă la întregul teritoriu a fost de ordin diplomatic:în tratatul de la Tilsit din 1807 se prevedea ca rușii să-și retraga trupele de pe teritoriul Moldovei și al Țării Românești;în negocierile care au urmat, diplomații ruși au mizat pe faptul că nu se precizeaza nimic despre Basarabia și astfel s-a insistat ca aceasta să rămână a Rusiei. Chiar dacă sub numele de Basarabia era cunoscut Bugeacul, ei au extins denumirea asupra intregii provincii.
În Basarabia, la cațiva ani după anexarea din 1812, recensământul din 1816-1817 arăta că populația se situează în jurul a 98.638 familii, adică 491 905 locuitori.Grosul populației era concentrat în centrul provinciei. .
Ștefan Ciobanu, în monografia Basarabiei, pe care a realizat-o, susține că a fost menținută trează conștiința națională, un produs viu al culturii moldovenești și că s-a manifestat puternic îndată după anexare, prin reacțiunea populației băștinașe. Istoricul basarabean spune că locuitorii erau destul de conștienți că, îndată dupa 1812.
Autonomia de care se bucura Basarabia va intra clar într-un proces de distrugere, urmărindu-se insistent rusificarea a tot ceea ce însemna această provincie. Scopul autorităților era destul clar:deznaționalizarea poporului moldovenesc și introducerea în Basarabia a “spiritului rusesc”. În 1828, după urcarea pe tronul Rusiei a împăratului Nicolae I (1825), relativa autonomie a Basarabiei a luat sfârșit.În acel an, printr-o lege au fost introduse în Basarabia instituțiile rusești guberniale, sistemul de impozite, justiția etc. Prin Statutul organizării oblastiei, articolul 62 s-a interzis folosirea limbii române în actele publice, impunându-se întrebunițarea numai a limbii ruse.Totul avea să se facă de acum înainte după modelul rusesc. Mijloacele cele mai eficiente, paradoxal, vor fi cele care până acum au ţinut oarecum steagul sus în lupta dusă de românii basarabeni:biserica şi şcoala. Ţin să sublinez termenul paradoxal şi în acest sens cred că merită îndreptată atenţia asupra activităţii bisericeşti din Basarabia, funcţionarea şcolilor în această perioadă, de la anexare până la 1828 şi eforturile depuse în vederea utilizării limbii române prin intermediul tipăriturilor într-aceasta.
Istoricii care preferă să privească dintr-o perspectivă comparativă vor spune că în Basarabia mişcarea culturală românească şi lupta pentru ideea naţională trec foarte greu peste pragul rutinei. Mulţi istorici “lovesc” în intelectualii români basarabeni, atât de puţini cât erau ei, acuzând că nu au depus efortul necesar împiedicării răpirii Basarabiei ori trezirii unui sentiment naţional mai puternic. Concluziile ar trebui trasate ţinându-se cont de mai mulţi factori, aici luându-se în primul rând în calcul natura celui care stăpâneşte, economia provinciei, gradul de dezvoltare educaţională al populaţiei şi ce ar putea urma în cazul în care represiunea din partea stăpânitorului ar fi una destul de dură. Aşadar, pentru o provincie înapoiată ca Basarabia (pentru că asta era, o provincie înapoiată) eforturile depuse, în primul rând de către biserică, prin mitropolitul Gavriil şi arhiepiscopul Dimitrie Sulima, apoi activitatea tipografică şi funcţionarea unor instituţii de învăţământ destul de bine organizate, au fost tot ceea ce se putea face în acel moment. Aceste lucruri au stat la baza a ceea ce s-a reușit a fi acea rampă de lansare a modestei intelectualităţi româneşti din Basarabia care va începe să activeze tot mai accentuat spre sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX.