Răspuns:
În urma digestiei mâncărurilor sărate, sarea ajunge în fluxul sangvin sub formă inoică (Na+), fiind absorbită la nivelul intestinului subțire. Odată ajunsă în sânge, face lichidul intercelular (lichidul dintre celule) mai sărat decât lichidul din interiorul celulelor.
Celulele realizează această schimbare imediat, deoarece surplusul de ioni de sare din lichidul intercelular acționează ca un "magnet", atrăgând apa în afara celulelor. Ionul de Na+ este principalul cation extracelular și are un foarte important rol în retenția apei în organism. Însă, prezent în sânge - și deci implicit în lichidul extracelular - în exces, de exemplu după ce consumăm mâncate sărată, atrage apa afară din celule. Celulele încearcă să îsi păstreze nivelul apei normal, și în consecință trimit semnale chimice către creier, reclamând excesul de sare din mediul extracelular.
În creier există un centru al setei. Spre acest centru se transmit semnale ce vizează salinitatea sângelui. Începem să simțim setea când acest centru realizează nivelul exagerat al ionilor de Na+, ce trebuie neutralizat de organism prin diluarea acestor ioni în apă ( deci organismul realizează nevoia de apă ).
Și rinichii ajută la diluarea sării prin diminuarea producerii de urină, astfel conservând apa. Păstrarea unui echilibru constant între apă și sare ajută la păstrarea nivelului potrivit de apă în celulele organismului, cât și în fluxul sangvin ( astfel fiind menținută și presiunea sangvină, dependentă de menținerea unui nivel constant al pH-ului ).
