Răspuns:
Explicație:
Ioan era fiul lui Zevedeu şi frate cu Iacov, pescar şi el. Tatăl său era un pescar din Betsaida Galileii care era om înstărit căci vedem că avea şi lucrători cu plată[1]. Amândoi fraţii au o anumită instrucţie. El trecea totuşi, în faţa sinedriştilor din Ierusalim un om simplu şi fără carte, la fel ca Petru.[2] Ioan şi fratele său au fost chemaţi în timp ce-şi cârpeau mrejele, pe corabie.[3] Ioan face parte din grupul celor trei apostoli mai apropiaţi ai Mântuitorului care iau parte la minunea învierii fiicei lui Iair[4], la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului[5] şi la rugăciunea din grădina Ghetsimani [6] Dar Ioan era acel ucenic care stătea cu capul pieptul Mântuitorului la Cina cea de Taină[7]
Sfântul evanghelist Ioan şi fratele său Iacov erau numiţi ,,fiii tunetului” din pricina faptului că erau uneori exclusivişti şi pripiţi. Iisus îi încredinţează lui Ioan pe mama sa, înainte de a muri iar acesta o ia la el acasă.[8]Ucenicul pe care-l iubea Iisus era Ioan[9] După învierea Domnului, aleargă la mormânt cu Petru, intră, vede mormântul gol şi crede de atunci în învierea lui.[10] Ioan îl recunoaşte după o nouă minune în care le umple din nou plasele ucenicilor.[11] Este prezent în Templu la ceasul al 9-lea, al rugăciunii împreună cu Petru, un olog le cere milostenie iar Petru l-a vindecat. Apoi acesta a intrat cu ei în templu, umblând, sărind şi lăudând pe Dumnezeu.[12] Când au auzit că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, apostolii au trimis acolo pe Petru şi Ioan, care s-au rugat pentru ei să primească Duh Sfânt, ceea ce s-a şi întâmplat. [13] Pavel aminteşte în epistola către Galateni că Iacov, Chifa(Petru) şi Ioan sunt priviţi ca stâlpi ai Bisericii[14], fiind prezent aşadar la sinodul de la Ierusalim.
Rămâne în cetatea sfântă până la izbucnirea războiului iudaic, provocat de împilarea romană şi apoi pleacă spre Efes, din Asia Mică. El conduce Biserica de aici cu o autoritate excepţională, precum mărturisesc ucenicii săi: Ignaţiu de Antiohia, Policarp al Smirnei şi Papia de Ierapole, fiind cunoscut sub numele de Ioan Presbiterul sau simplu Presbiterul (Păstorul). Este exilat de împăratul Domiţian (81-96) în insula Patmos, unde compune Apocalipsa şi se reîntoarce la Efes după moartea acestuia, trăind până la adânci bătrâneţi. Moare de moarte naturală în jurul anului 100.
În calitate de conducător al Bisericii şi un martor ocular al faptelor şi învăţăturilor Mântuitorului, el lasă o biografie adevărată a Acestuia, aşa precum a văzut-o el, pentru a fi opusă ereticilor care începuseră deja a se ivi în vremea sa.
Autenticitatea