Ploaia
De pe cerul azuriu de vara a disparut brusc
soarele. Norii se aduna a ploaie, iar vantul
patrunde orice suflare, purtand cu sine
mirosul si freamatul cald al verii.
Arborii isi infioara frunzele fosnind ametitor si
furtuna cucereste pamantul insetat. Peisajele
posomorate se amesteca in valtoarea furtunii
amenintatoare. Din cerul fumuriu si sumbru
cad picaturi mari si reci de ploaie, atat de
Curate si stravezii ca lacrima unui izvor. Ploaia
saruta pamantul cuprizandu-l in bratele sale
cu suvoaiele indraznete si paraiele zglobii.
Vantul si ploaia se intetesc sugrumand
zapuseala acestei zile de vara. Natura
suspina prin fulgere, fulgere lungi ce strabat
norii si care infricoseaza. Doar frunzele se
mai misca ametite valsand in pustietatea
ploii. Strazile impartasesc gustul linistii fiind
spalate de picaturile acestei ploi.
Cuprinsa de vraja ploii, mi-am luat umbrela
cea veche si am plecat la plimbare. Pas
Cu pas pasind pe strazi, curcubeu ma
intampina, iar ploaia se indeparta de pe
meleagurile noastre. Natura se bucura,
dandu-ne mirosul de aer proaspat cu
amprente dulci de miresme, de capsuni, de
cirese si de flori de soc. Nimic nu se compara
Cu imaginea naturii de dupa ploaie, iar totul
capata viata. Ploaia pentru mine a capatat
culoare!
