Am avut sansa sa vizionez filmul in format mkv, intr-o claritate ce mi-a sporit bucuria savurarii la maximum a acestei nestemate cinematografice romanesti.
Scena ciresului mi-a produs o emotie nebanuita si o pofta imensa sa ma catar in copaci, sa fiu iar prichindel si sa mananc cirese pana nu mai pot.
Totul este regizat cu mare maiestrie si finete, scenele au fost gandite pana la ultimul amanunt, iar costumele, satul, graiul moldovenesc („auzi, dumneata, sa fure ceasornicul satului...” - pupaza), parca au rasarit toate din negura timpului si s-au asternut in fata noastra, invitandu-ne la visare si, de ce nu, la dureri in suflet si simtiri profunde.
Acea casuta prapadita in care Creanga povestitorul scrie Amintirile sale, bojdeuca parca gata sa cada la un viscol mai puternic, a fost in realitate locul atat de multor intalniri de pomina dintre el si bunul sau prieten, Eminescu. Mai mult decat atat, timp de cateva luni chiar au locuit impreuna, iar acolo, in cerdacul casei, Eminescu a scris unele dintre cele mai valoroase poezii ale sale, dar l-a si incurajat pe acesta sa scrie („Eminescu il indemna pe Creanga sa puna pe hartie povestile, pe care le asculta langa vatra, band vin fiert cu scortisoara si mar domnesc, si-i deschidea capul asupra meritului scrierilor sale” – G. Calinescu).
Ne putem imagina casuta din film si parca ii si vedem pe cei doi uriasi ai culturii romanesti la o masa plina de pene de gasca si hartii, vorbind, depanand amintiri, mancand cu mare pofta si blagoslovind vestitele sarmale moldovenesti acompaniate obligatoriu de o bardaca de vin.
Fac o paranteza pentru a ni-l imagina putin pe GURMANDUL Creanga, asa cum il descrie George Calinescu:
"El mănâncă odată zece ouă, o strachină de prune, o oală de porumb fiert, doar pentru deschiderea poftei de mâncare, cu acea plăcere de a mesteca alimente de tot felul care este a mâncăcioşilor şi a vitelor."
.........
"După ce-şi puse, ca Ştefan a Petrei, curechi în putină şi muşchi afumat de porc în podul şindrilit al casei, mânca bucate humuleştene, însă mai ales sarmale şi plăcinte cu poalele-n brâu făcute cu julfă. Nu-şi pierde vremea cu „zămoreală". El nu se-ncurcă, asemeni boierilor sfrijiţi, rupând cu degetele-i groase picioarele subţiri ale racului. El trage tot castronul cu raci înainte-i, vâră mâna păroasă în el, scoate pumnul plin, ducându-l la gură, apoi ronţăie racul, zvârlind cojile afară, cum aruncă râşniţa pleava."
........
"Slăbit de post doftoricesc, cere o pâine întreagă, o găina fiartă cu usturoi, un castron cu sarmale, opt plăcinte cu caş şi o ocă cu vin. După scaldă e mai pofticios. Atunci mănâncă tot ce găseşte la han, bea de la ţărancă o oală de lapte dulce, mănâncă de la un ovrei un ceaun de păpuşoi fierţi, gronţăind boabele ca mascurii, apoi se aruncă în apă şi se bălăceşte mulţumit. Unui prieten îi vine leşin de această privelişte nemaivăzută."
.......
"Ca şi Flămânzilă, el mistuie în cinci fripturi toată carnea birtaşului înspăimântat şi ţipă că-i e foame. Cere toate mâncărurile ospătarului, înghiţind câte două fierturi, mai multe soiuri de fripturi, bând o carafă de vin şi o cofiţă de apă rece şi se scoală uşurat de la masă, zglobiu. El se aşează pe vine în faţa unei mămăligi pântecoase şi o înghite cu brânză, udând-o iarăşi cu vin şi apoi cu altă cofiţă de apă."
.......
"Crapul pus de cuscri pe masă îl mănâncă tot. La Neamţ, la mânăstire, strânge bureţi şi-i dă rudelor să-i gătească. Mănâncă lacom, neinvitând pe nici unul, spre a nu i se împuţina porţia, apoi toţi, afară de el, dau semne de otrăvire. Creangă cheamă doctorii de la spital cu fluierul, strângând vardiştii din târg, îşi duce băiatul în cârcă la spital, e deznădăjduit, dar la stomac se simte bine. Numai acasă, la masa obişnuită, Creangă este mai cumpătat. La masă, Creangă nu manca mai mult decât o oală cu găluşte făcute cu păsat de mei şi cu bucăţi de slănină, o găină friptă pe ţiglă de lemn şi undită cu mujdei de usturoi iar pe desupra şindilea cu o strachină de plăcinte moldoveneşti, zise cu poalele-n brâu, însă ca băutura el se mulţumea cu o cofiţă de vin amestecat cu apă.”
Revenind la opera celor doi, ce forte oculte au impiedicat aceste genii literare sa faca parte din patrimoniul literaturii universale si ce interese marsave au inchis accesul acestor titani ai cuvintelor si literelor la (re)cunoasterea lor mondiala? Noi, romanii de astazi, avem datoria morala sa pastram tezaurul lor literar si sa-l transmitem mai departe, cumparand si avand in fiecare casa operele lor. Aceasta este obligatia noastra si nu avem voie sa o uitam niciodata!
Minunatul cantec din finalul filmului transpune pe muzica versurile din „Povestea lui Harap Alb”:
„In inaltul cerului,
Vazduhul pamantului;
Pe deasupra codrilor,
Peste varful muntilor,
Prin ceaţa magurilor,
Spre noianul marilor,
La craiasa zanelor,
Minunea minunilor,
Din ostrovul florilor.”
