Răspuns:
Cugetul smerit şi iubirea devin semnele apartenenţei unui om la ucenicia lui Hristos. De aceea, în creştinism smerenia e legată de un minunat paradox: cu cât un om devine mai virtuos, cu atât se simte mai păcătos. În opoziţie cu iubirea pătimaşă de sine, cu slava deşartă şi mândria, care îngustează fiinţa umană, smerita cugetare ne înalţă cu adevărat spre vieţuirea autentică. Smerenia întreţine în noi permanent tensiunea între ceea ce suntem şi ceea ce trebuie să devenim şi ne arată, totodată, calea spre desăvârşire.
ex: Isus este exemplul absolut al smereniei. El nu Și-a valorat propriul statut și cinste, ci le-a cedat în fiecare situație, ca, astfel să împlinească voia lui Dumnezeu, iar Dumnezeu să fie cinstit prin viața Sa.
sper ca te am ajutat =))
