A fost odată un împărat cu suflet bun. El făcuse pentru oamenii din împărăția lui o mănăstire minunată.
Dar degeaba o împodobise el cu aur și pietre prețioase, cu policandre și candele de argint, cu cărți dintre cele mai alese. Turnul bisericii se prăbușea mereu și sfântul lăcaș nu putea fi terminat.
Împăratul vesti în toată țara că meșterul care va izbuti să ridice turnul va primi daruri bogate și rang de boier. După trei nopți, împăratul avu un vis. Va putea termina mănăstirea numai dacă îi va aduce cineva pasărea măiastră și îi va așeza cuibul chiar în turn. El le spuse visul celor trei fii ai săi. Aceștia cerură să îi lase pe ei să plece după pasărea măiastră.
Plecă întâi fiul cel mare. După ce trecu de hotarul împărăției, se opri într-o dumbravă să se odihnească. Făcu un foc ca să-și facă ceva de mâncare și se trezi deodată înaintea lui cu un vulpoi. Acesta îl rugă să își lege câinele și să îi dea și lui o bucată de pâine, să mănânce lângă foc. Feciorul de împărat nu-i îndeplini rugămintea, ci asmuți câinele să îl prindă. Vulpoiul făcu un semn și îl transformă pe fiul împăratului în stană de piatră.
Trecu un timp și împăratul, dacă văzu că fiul cel mare nu se întoarce, îl lăsă să plece și pe cel mijlociu. Acesta păți ca și fratele său mai mare.
După o vreme, fiul cel mic ceru și el să plece în căutarea păsării măiestre. La început, împăratul nu voi să îl lase, fiindcă rămânea fără ajutor la treburile împărăției. Dacă murea nu avea cine să îi urmeze pe tron. Fiul cel mic îl rugă atât de mult, încât împăratul îi dădu voie să plece până la urmă.
Mai trecu un timp și sosiră la palat fiii cei mari ai împăratului. Aduceau pasărea măiastră și o fată pe care o făcură găinăreasă. Pasărea, cu pene strălucitoare în mii de culori, fu așezată în turnul bisericii, în cuibul ei. Turnul nu se mai prăbuși. Toți observară însă, cu părere de rău, că pasărea era mută, nu cânta deloc.
Oamenii se bucurară mult că mănăstirea fusese isprăvită. Încet-încet, începură să uite de fiul cel mic al împăratului. Numai împăratul nu putea să-l uite. Într-o zi veni găinăreasa și îi spuse că pasărea s-a înveselit și a început să cânte când a intrat în biserică un cioban necunoscut. Împăratul ceru să fie adus ciobanul în fața lui și ea zise că fiii lui cei mari au trimis paznicii să-l prindă.
