Narațiunea sau povestirea este un mod de expunere care presupune istorisirea in succesiune a cel puțin doua situații epice aflate in relație cauzală, care au la baza întâmplări reale sau imaginare plasate intr-un cadru spațio-temporal și derulate, de regula, in ordine cronologica.
Fragmentul extras din textul “Donna Alba” de Gib I. Mihăescu este unul de natură narativă, întrucât ilustrează trăsăturile specifice acestui mod de expunere. Instanțele comunicării specifice narațiunii sunt autorul, naratorul, personajul și cititorul, însă, fiind o creație homodiegetică, acțiunea se derulează la persoana I, singular, iar principala instanța a comunicării o reprezintă naratorul.
Cadrul spațio-temporal este prezentat in mod explicit in expozițiune și completat pe parcursul narațiunii , de obicei in cadrul pauzelor descriptive. In fragmentul citat se regăsesc următorii indici : de loc “de la ușă” si “la fereastra”, iar de timp “in sfârșit” și “orașului in negura” (epitet ce traduce momentul nocturn al zilei).
O marca a narațiunii este reprezentata și de timpurile verbale specifice : perfect compus “am prins”- care sugerează detașarea povestitorului de evenimentele relatate ; prezentul indicativului “vreau”, “n-am” -care creează spontaneitate istorisirii; imperfectul-cu rol evocator și perfectul simplu- ce oferă dinamism.
Procedeul ,cel mai frecvent , de legare a secvențelor narative este înlănțuirea-folosită atunci când acțiunile și reacțiile participanților la întâmplarea relatata decurg firesc una din alta. O marca a utilizării acestei technici este reprezentata de structura “Pe urma” ce traduce zbuciumul interior al naratorului.
Întrucat derulează , pe fondul unui cadru spatio-temporal bine individualizat, o întâmplare, reala sau imaginara, intr-o ordine logica și cronologica , fragmentul din textul “Donna Alba” indeplineste toate caracterele specifice narațiunii.
