Încă din vremea dacilor, codrul a fost fratele românului. În el și-a ascuns femeile şi copii în preajma năvălirilor de toate felurile; în el şi-a găsit hrana şi liniştea sufletească; tot de acolo şi-a strâns vreascurile pentru nopţile lungi de iarnă, ori a găsit materia primă pentru construirea unui acoperiş, care să-l apere de vijeliile naturii.
De-a lungul istoriei milenare a naţiei române, codrul i-a fost alături omului de rând; au trăit în bună pace şi armonie, până-ntr-o zi când, asemeni poveştii biblice cu Abel şi Cain, din fraţi buni au devenit duşmani, sau fraţi vitregi dacă vreţi. Românul şi nu numai el, a început să taie mai mult decât nevoia personală, să decimeze vânatul, să creeze poieni luminoase în locuri odată umbroase şi răcoroase, totul pentru un bănuţ sub formă de valută în buzunarele unora. Supărat, codrul a reacţionat, cum a ştiut el mai bine: alunecări de teren, inundaţii, schimbări climaterice. Autorităţile se prefac supărate şi lansează tot felul de metode de stopare a defrişărilor: cântare pentru verificarea greutăţii maşinilor care transportă lemn, sistem de urmărire a traseului masei lemnoase, controale la intrările şi ieşirile din oraş şi câte şi mai câte.
sper ca te-am ajutat si da nus chear 5 propozitii
