Primavara, a doua fiica a anului, soarele rasare si isi face loc printre norii de cenusa si, destul de timide incearca sa topeasca petele mari de zapada care inca zabovesc.
În aer pluteste o boare calda cu miros de pamant revăn.Iazurile s-au smuls din ghearele ghetii si sioptesc ca niste fluiere de argint. Dar, iata, acolo pe mal, sub o pata mare de zapada se zaresc cateva firicele de iarba.Trezirea la viata a naturii, caldura soarelui de primavara au facut ca acolo, in jos, pe mal sa rasara si sa se inalte o floricica suava, ghiocelul.El si-a desprins capusorul din gluga soarelui.
Deodata, din vazduh au inceput sa zboare in adierea vantului mii si mii de fluturi albi.În dansul lor, unul mai îndrazneț a poposit în brațele ghiocelului firav si au început sa vorbeasca.Fulgul era supărat si plângea cu lacrimi de cristal ce șiroiau peste petalele micului ghiocel.Se simțea singut și neajutorat pentru ca mama lui, Iarna, l-a parasit.
O adiere ușoara a mișcat clopoțelul de argint, iar picăturule de cristal ușor strecurandu-se la radacinile lui.
De asta îmi place mie primavara, aduce toate aceste lucruri minunate;speranța, lumina si căldura!
