Răbdă ce răbdă; de ruşine lua el câteodată şi din bucatele ce i se aduceau, ca să nu se facă
de râs între meseni, dar încolo nimic. In cele din urmă, nu se mai putu opri, și ridicându-se
în sus, zise cu glas mare:
- Bine, împărate, m-ai chemat la nunta fiului tău ca să-ți bați joc de mine?
- Vai de mine, Măria-Ta! Cum se poate să-ți treacă prin gând una ca aceasta?
După cum vede toată adunarea, te cinstesc și pe dumneata ca pe toți ceilalți împărați, fără
deosebire.
- Ba să mă ierți, împărate, bucatele tuturor mesenilor sunt bune de mâncat, numai ale
mele nu. [...]
Ştiţi ce era? Iaca mireasa gătise toate bucatele pentru tată-său fără sare, ci numai cu miere
si cu zahăr. Atunci se ridică mireasa în sus si zise împăratului socru:
- Eu am gătit bucatele pentru împăratul ce s-a supărat, si iată pentru ce am făcut-o:
Acest împărat este tată-meu. Noi eram trei surori în casa părintească. Tata ne-a întrebat
într-o zi cum îl iubim noi. Surorile mele cel mai mari, una îi răspunse că îl iubeşte ca mierea,
alta ca zahărul. Eu îi zisei că îl iubesc ca sarea în bucate. Așa am socotit eu că nu se poate mai
multă iubire decât aceasta! Tata s-a supărat pe mine și m-a gonit din casă. Dumnezeu nu m-a
lăsat să piei şi, prin muncă, cinste şi hărnicie, am ajuns unde mă vedeți. Acum am vrut să
dovedesc tatei că, fără miere și fără zahăr poate omul să trăiască, dar fără sare nu, d-aia i-am
gătit bucatele fără sare. Judecaţi dumneavoastră cu minte împărătească cine a avut dreptate.
Toți mesenii într-o glăsuire găsiră cu cale că pe nedrept a fost fata gonită din casa pă-
rintească. Atunci tatăl fetei mărturisi că n-a ştiut să prețuiască duhul fetei sale şi şi-a cerut
iertăciune. [...]
Eram și eu la nuntă. Și încălecai p-o şa, și v-o spusei d-voastră aşa.
