Răspuns:
Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică care se axează în primul rând pe asigurarea unui echilibru între aspectele sociale, economice și ecologice și elementele capitalului natural.Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cu siguranță cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul „Viitorul nostru comun”, cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland: „dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.[1]
Dezvoltarea durabilă urmărește și încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situație în care se regăsește un raport de tipul om - mediu, fie că e vorba de mediul înconjurător, mediul economic sau mediul social.
Deși inițial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică determinată de intensa exploatare industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului și căuta deci în primul rând prezervarea calității mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calității vieții în complexitatea sa, și sub aspect economic și social. Obiect al dezvoltării durabile este acum și preocuparea pentru dreptate și echitate între state, nu numai între generații.
Amprenta ecologică măsoară cerințele omenirii de la natură,și anume, cantitatea resurselor naturale necesare pentru a susține economia și activitatea oamenilor. Aceasta urmărește și înregistrează cerințele prin intermediul unui sistem de contabilitate ecologică. Cu ajutorul acestui sistem se compară aria biologică productivă pe care oamenii o folosesc pentru consumul lor, cu zona productivă, din același punct de vedere, disponibilă într-o anumită regiune sau în lume, ( biocapacitatea este zona productivă care poate regenera resursele naturale necesare omului). Pe scurt, amprenta ecologică măsoară impactul uman asupra ecosistemului Pământului și indică dependența economiei umane față de capitalul natural .
Amprenta și biocapacitatea pot fi comparate la nivel individual, regional, național și global. Atât amprenta, cât și biocapacitatea se schimbă în fiecare an în funcție de numărul de persoane, consum per persoană, eficiența producției și productivitatea ecosistemelor. La nivel global, evaluările amprentei arată cât de mari sunt cerințele omului față de resursele naturale, în comparație cu resursele regenerabile ale planetei Pământ. Începând cu anul 2003, Organizația Internațională Global Footprint Network calculează amprenta ecologică în baza datelor statistice ale ONU(cunoscute sub numele de National Footprint Accounts), pentru întreaga lume și pentru peste 200 de țări în parte. În fiecare an, calculele sunt actualizate cu cele mai recente date statistice. Perioadele de timp sunt recalculate la fiecare actualizare, întrucât statisticile ONU schimbă și seturile de date istorice. După cum este reprezentat în Lin și colab. (2018), în ciuda actualizărilor de date, tendințele din aceste perioade pentru țările lumii în general au rămas constante. De asemenea, în urma studiului recent realizat de către Ministerul Mediului din Elveția, tendințele elvețienilor pentru perioada studiată (1996-2015) sunt egale cu 1-4% la sută.Global Footprint Network estimează că, începând cu 2014, omenirea folosește de 1,7 ori mai mult capitalul natural, decât resursele naturale ar putea să se regenereze. Acest fapt demonstrează că echivalentul amprentei ecologice al omenirii depășește de 1,7 dimensiunea Pământului.
Analiza amprentei ecologice este utilizată pe scară largă în toată lumea, în sprijinul evaluărilor de sustenabilitate . Aceasta permite oamenilor să măsoare și să gestioneze utilizarea resurselor în toate sectoarele economice și să exploreze durabilitatea stilurilor de viață individuale, a bunurilor și serviciilor, organizațiilor, sectoarelor industriei, cartierelor, orașelor, regiunilor și națiunilor. Începând cu anul 2006, a apărut o primă serie de standarde de amprentă ecologică care prezintă amănunțit atât procedurile de comunicare cât și de calcul al amprentei ecologice.
