Răspuns :
In Biserica Ortodoxă monahismul are mai multe trepte: frate începător, rasofor, monah şi schimonah (schivnic). Cât timp este necesar ca un monah să treacă prin fiecare treaptă se analizează de către conducerea mănăstirii la care acesta se află, printr-o evaluare duhovnicească, de la caz la caz. Iniţial, un tânăr care doreşte să ajungă călugăr este primit la mănăstire pentru cel mult trei zile ca oaspete. După aceea, el primeşte uniforma de novice (haine negre) şi îşi începe noviciatul. Dacă un frate începător sau soră de mănăstire aleg să părăsească viaţa monahală în perioada noviciatului, o pot face fără nici un fel de urmări. După ce a trecut noviciatul şi cu binecuvântarea arhiereului, novicele este îmbrăcat în rasă, care simbolizează abnegaţie, lepădarea de lume şi sărăcie. De acum, el se numeşte rasofor, aceasta fiind prima treaptă a monahismului propriu-zis. Cu această ocazie, novicele este „tuns” în cadrul unei slujbe. Deşi nu face jurăminte, el îşi reafirmă, cu această ocazie angajamentul pentru viaţa monahală. Cu toate că rasoforul nu face jurăminte, el însă este obligat moral să rămână în călugărie pentru restul vieţii lui. Următoarea treaptă a monahiei, de monah propriu-zis sau stavrofor, se acordo doar după câţiva ani după tunderea ca rasofor, atunci când stareţul sau stareţa mânăstirii consideră că persoana a ajuns la nivelul de disciplină, devotament şi smerenie necesare. Vârsta minimă pentru primirea unui novice la mănăstire este de 16 ani, şi acesta poate rămâne doar cu acordul scris al părinţilor sau tutorilor legali. Vârsta minimă pentru ca cineva să poată deveni călugăr este de 21 de ani.
Răspuns:
In anii ,90 era un reflux de tineri care veneau la mănăstiri acum vin puțini tineri .Creștinii cresc si educa copiii ptr. societate mai putin ptr. biserica . Multi percep mănăstirea ca pe un refugiu de grijile cotidiene , însă monahismul este o chemare , o vocație lăuntrică. Înainte veneau multi care nu știau ce înseamnă viata de la mănăstire de aceea nu rămâneau mult .Astăzi puține persoane raman in mănăstiri ei cred in tinerete ca este simplu .Dumnezeu nu face nimic in viata noastra decât daca il lăsăm, decât dacă avem incredere in cuvântul Lui . Multi dintre oameni se sperie cred ca Monahismul este retragerea din lume, din societate dar nu inseamna ca se leapădă de lume in mod exclusiv .Monahii doresc ca lumea aceasta sa fie ajutată de Dumnezeu si daca se pun in situatia de rugător ptr lume aceasta inseamna ca sunt alaturi de Hristos .Trebuie să doresti foarte mult sa iei crucea si sa o porti asa cum a purtat o Mântuitorul ptr mântuirea lumii, te duci acolo unde te poti pierde ca sa te poti gasi , în sensul prefaceri totale prin tăierea voii, care este o mare bătălie. Viața de călugăr este si frumoasa dar si grea . Cei care doresc sa devina călugări trebuie sa aiba aceasta dorinta , sa fie dispuși ptr . jertfa .De multe ori am auzit parintele vorbind duminică despre toate acestea . Parerea mea este ca oamenii care aleg calea monahismului sunt oameni deosebiți trebuie sa ai mult curaj, sa părăsești familii si tot ce erai obișnuit pana atunci si sa le lasi pe toate in urma sa începi altceva nou , viata la mănăstire nu este usoara .Cei care aleg calea monahismului si inainte si in zilele noastre sunt oameni cu mult curaj , au dragoste mare către Dumnezeu , către bine , nu stiu cei acela orgoliu pe cand noi ceilalti găsim ca i cel mai de pret .