Niță era un băiat voinic , cu părul creț si des , avea ochii blanzi , era tânăr și isteț.
Cand a plecat la Bucuresti să învețe , mama lui i-a urat de bine și a busit-o plânsul , ne mai putând sa se stăpânească.
Nita ar fi vrut sa plece, dar mama lui tot il mai ținea pe loc pt a-l mângâia .
Chiar dacă a plans și el de plânsul mamei , era nerabdator sa plece mai repede către drumul lung si necunoscut.
Au trecut 3 ani de monotonie. Al patrulea an chiar daca se anunta la fel , păstra pt mai tarziu o noutate , o surprindere ciudată.
