Originea cuvintelor.
Etimologia este Ramura a lingvisticii care studiaza originea cuvintelor unei limbi.
La originile sale, cuvântul „fericire” însemna un fel de noroc orb, o soartă zâmbitoare. Aflăm că românescul „ferice” provine din latinescul felix, cu un sens polivalent: „norocos”, „de succes”, „de bun augur”, „roditor”, „înfloritor”, „prosper”. Latinii utilizau și cuvântul fortuna (fericire, soartă), originar din fors (întâmplare, coincidență). De aici avem în italiană felicita și în spaniolă felicidad.
Prietenia inseamna un zambet, o floare, un gest tandru si delicat, un cuvant de intelegere, un sfat sau un sprijin energic… Atunci cand este autentica, prietenia trece dincolo de circumstante si de capricii, caci raspunde unei chemari mai profunde, cea prin care se face auzit sufletul si prin care se manifesta nevoia lui naturala de a comunica, de a-si impartasi nelinistile, aspiratiile, idealurile, trairile in general.
