Este în sfârșit ziua cea mare, ziua în care eu voi purta rochia mea cea (culoarea ta preferată).
Rochia era admirată de toată lume mai ales de familia mea. Rochia era decorată cu paiete colorate de felul lor. Un lucru fermecător se întâmplă atunci când eu mă roteam la lumina soarelui. Razele de soare că cădeau pe paiete, iar aceasta răspândea mii de luminițe mici colorate. Așa că eu mă pregătesc să ies afară la plimbare cu rochia mea cea nouă.
Răspuns:
Rochia mea
Parfumul florilor de mai plutește în aer. Soarele arunca sclipiri leneșe pe pământul reavan al dimineții. Am plecat pentru prima oara după mult timp în locul copilăriei mele, acasă.
Pe drumul ocolitor sute, chiar mii de imagini mi se derulau în minte, trezindu mi sentimente nostalgice. Timpul a trecut asa de repede..... Iar eu după mult timp ma rentorc în tara, cu o cariera realizata în medicina. Cine ar fi crezut?
Pe nerăsuflate am ajuns.... Totul era fix asa cum l am lăsat. Camera mea, pana și biroul încărcat de caiete și mărunțișuri. Deschid dulapul și ca prin minune vad ceva ce nu credeam ca voi mai vedea vreodată. E rochia mamei. O rochie ușoară, roșie din cașmir, atât de eleganta. Mama era în pragul ușii, spunându-mi :"Acum e a ta". Acea rochie nu e doar o rochie oarecare. Este motivul legământului dintre mine și mama, și anume : dacă voi reuși sa devin doctor și sa fac asta din suflet rochia îmi va aparține. Timpul a trecut însă, iar eu am uitat de ea, și am continuat sa muncesc din suflet și cu pasiune pentru un scop nobil, pentru a salva oameni.
Explicație:
Nu știu cât de ok e, poate mai slefuiesti tu puțin ideea, P. S. e scrisa pe grabă. Sper ca te am ajutat
