Răspuns: O drumetie in padure
Vizita noastra de dupa amiaza la manastire a ramas vie in inima mea desi au trecut multi ani. In acea zi de decembrie am putut trei doua stari a doua anotimpuri in acelasi timp. Pana sa intram in padure, pamantul drumul era aproape prafuit, iar peisajul de toamna apriga , iar cand am intrat in codrul des, drumul serpuit se intindea in fata noastra ca un covir alb pufos plin de zapada curat precum lacrima. Toata privelistea care n i se descoperea pas cu pas era desprinsa parca dintr un tablou pictat cu maiestrie de cel mai mare pictor. In dreapta era raul care susura lin, in apa cristalina se puteau vedea cateva din radacinile copacilor de pe marginea raului. Bucati mici de gheata se desprindeau de pa marginea raului si o porneau la vale ca niste barcute puse pe intrecere. Brazii falnici erau acoperiti cu o manta in varf , incununadu-le parca falnicia seculara. Restul copacilor erau parca inghetati , criogenati, ca intr o poza surprinsa instantaneu. Din camd in cand se aud sunete scoase de pasarile padurii. Inaintea noastra ne trece calea o vulpe pusa pe viteza , iar caprioarele de pe deal se uitau drept la noi, pacra intrebandu-ne daca nu cumva am gresit drumul.
Poarta manastirii asteapta pelerini dornici de ruga si liniste. Parca totul aici capata dimensiuni astrale. Imaginea lui Iisus pictat in auriu incalzeste parca atmosfera rece de afara, iar sufletul incalzit de imaginea simte cum timpul capata valente eterne. In aceasta imagine a iernii perfecte, doar sufletul incalzit de pace se poate bucura de fievare picatura ce cade usor usor din ghetarii ce stau agatati de streasinile micilor chilii.
O zi de iarna speciala ma face ca din camd inncamd sa cad in reverie si sa imi doresc sa retraiesc momentele , peisajele si atmosfera de vis a lunii decembrie.
Explicație:
