La o margine de drum înflori un trandafir. Până la amiază, trandafirul se acoperi întreg cu flori. Drumeții treceau și rămâneau locului, puneau mâinile la ochi, răsfirau nările să înghită mireasma nemaisimțită până atunci, apoi, cu priviri lacome, rupeau câte o floare. După câteva zile, trandafirul se mâhni: el se-mpodobea și oamenii îl despuiau. "Uite, își zicea, spinul de lângă mine, ce înalt e, ce chipeș, și nimeni nu-l atinge. Deosebirea stătea numai în aceea că fiecare lăsa și câte-o bobiță de sânge în vârful vreunui ghimpe. Iar din ghimpe sângele a pătruns, încetul cu încetul, în tulpină. I-au trecut mereu drumeții, și-au rupt într-una florile trandafirului, și nu s-au uitat la spin.
