Salut!
Cerință
Transcrieți din textul "Orașul de silabe", de Ana Blandiana:
" De la orele de geografie, din romanele adolescenţei, din memorialele de călătorie, din cântece, din filme, au ajuns la mine mai întâi denumirile: Santa Fe, San Francisco, Valencia, Philadelphia, Londra, Veneţia, Samarkand. Fiecăreia îi corespundea dacă nu o imagine, cel puţin un sentiment, dacă nu un sentiment, cel puţin o presimţire. Cel mai adesea, însă, pe pilonii subţiri ai câtorva litere se înălţa o întreagă construcţie cu străzi şi biserici, ţărmuri de mare, pieţe, fântâni.[...] Sămânţa reală de la care pornisem se estompa transfigurându-se şi oraşul îmi aparţinea în întregime, nedependent de realitate, înlocuind-o cu naturaleţe, până la a uita că există. Asta era demult, pe vremea când urmăream cu degetul pe hartă speranţele lui Columb şi dramele lui Magellan, cruzimile lui.”
a). două substantive comune în cazul acuzativ;
- orele - substantiv comun/ caz acuzativ, funcția sintactică de circumstanțial de loc (de unde?);
- de geografie - substantiv comun/ caz acuzativ, funcția sintactică de atribut substantival prepozițional (care ore?);
b). un substantiv feminin în cazul genitiv:
- adolescenţei - substantiv comun, genul feminin (o adolescență - două adolescențe), cazul genitiv, funcția sintactică de atribut substantival genitival (ale cui romane?);
c). două substantive neutre în cazul nominativ:
- un sentiment - substantiv comun, genul neutru (un sentiment - două sentimente), cazul nominativ, funcția sintactică de subiect (ce îi corespundea?);
- orașul - substantiv comun, genul neutru (un oraș - două orașe), cazul nominativ, funcția sintactică de subiect (ce îmi aparținea?);
d). două substantive proprii în cazul genitiv:
- lui Columb - substantiv propriu, cazul genitiv, funcția sintactică de atribut substantival genitival (ale cui speranțe?);
- lui Magellan - substantiv propriu, cazul genitiv, funcția sintactică de atribut substantival genitival (ale cui drame?);
e). un pronume reflexiv:
- se (înălța) - se - pronume refexiv.
- Substantivul este partea de vorbire flexibilă care se declină și care denumește obiecte în sens foarte larg, adică :
- lucruri : ușă, fereastră, caiet, pix, scaun, cană etc.;
- ființe: fată, băiat, pui, pisică, copil etc.;
- fenomene ale naturii: ninsoare, ploaie, vânt, brumă;
- stări: veselie, bucurie, fericire;
- însușiri: bunătate, răutate, frumusete;
- acțiuni: muncă, citire, defilare;
Substantivele se recunosc prin:
- numărare: o fată - două fete;
- posibilitatea adăugării unui adjectiv propriu-zis: fată ordonată sau a unui adjectiv demonstrativ: această fată.
Substantivele care denumesc obiecte de același fel sunt substantive comune și se scriu cu literă mică la început de cuvânt în interiorul enunțului.
Substantivele denumesc obiecte de același fel pentru a le deosebi de celelalte sunt substantive proprii: Maria, Italia etc. Ele se scriu cu majusculă, indiferent de locul pe care îl ocupă în propoziție.
Substantivul, în limba română, are trei genuri, care se recunosc, în mare parte, prin numărare, iar numărul acestuia este forma pe care o iau substantivele pentru a denumi unul sau mai multe obiecte. Numărul singular denumește un obiect, numărul plural denumește două sau mai multe obiecte.
Exemple :
- genul feminin: fată (o fată - două fete), floare (o floare - două flori), bancă (o bancă - două bănci);
- genul masculin: băiat (un băiat - doi băieți), urs (un urs - doi urși), elev (un elev - doi elevi);
- genul neutru: scaun (un scaun - două scaune), pix (un pix - două pixuri), creion (un creion - două creioane).
- Pronumele reflexiv ține locul unui substantiv asupra căruia se manifestă în mod direct sau indirect acțiunea verbului : mă spăl, te duci, se supără etc.
