O bună parte din creaţia lui I. Al. Brătescu-Voinesti prezintă valori didactice deosebite, în povestiri ca Privighetoarea, Puiul. Autorul antropomorfizează natura sau surprinde anumite aspecte ale relaţiilor dintre om si natură, aspecte care dobândesc semnificat profunde.
Semnificaţii. Structură
Tema povestirii Puiul este naivitatea, curiozitatea, neastâmpărul co¬pilăriei, iar ideea este necesitatea de a se înţelege şi folosi experienţa de viaţă a părinţilor, respectarea poveţelor acestora, cuprinsă în motto-ul : „Sandi, să asculţi pe mămica".
La început, viaţa prepeliţei şi a puilor ei se desfăşoară liniştit, iar autorul foloseşte miniaturalul, graţiosul, interjecţia onomatopeică, pentru a ne introduce în acel mic univers: „Prepeliţa prindea câte o furnică ori câte o lăcustă, le-o firimiţea în bucăţele mici, si ei, pic ! pic ! pic !, cu cioculeţele lor, o mâncau numaidecât." Chemarea cea ascultată a mamei era „pitpalac !".
Puiul cel mai mare, din dorinţa de a cunoaşte repede totul, nu ţine seama de sfatul mamei de a sta ascuns, şi este prins, la început, de un secerător, dar e eliberat, apoi însă este împuşcat într-o aripă de un vânător. Viaţa familiei începe astfel să fie zbuciumată. Mama îşi continuă exerciţiile de zbor cu puii sănătoşi; dar sufletul ei se frământă dureros, pentru a găsi o soluţie : „în inima bietei prepeliţe era o luptă sfâşietoare. Ar fi vrut să se rupă în două : jumătate să plece cu copiii sănătoşi, care sufereau de frigul toamnei înaintate, iar jumătate să rămâie cu puiul schilod, care se agăţa cu disperare. Suflarea duşmănoasă a crivăţului, pornită fără veste într-o zi a hotărât-o. Decât să-i moară toţi puii, mai bine numai unul — si fără să se uite înapoi, ca să nu-i slăbească hotărârea, a zburat cu puii zdraveni, pe când ăl rănit striga cu deznădejde : — Nu mă lăsaţi ! Nu mă lăsaţi !"
