Este o zi frumoasă de sfârșit de iarnă. Printre norii pufoși, se zăresc razele timide ale soarelui. Sub un pom, Bobiță stă trist cu capul pe labe. Poate primăvara o să vină cu un cadou și pentru mine, dacă Moșul nu mi-a putut aduce o familie, poate primăvara o să facă o minune, își spuse Bobiță oftând.
Soarta a făcut ca în ziua aia să mă aflu în parcul unde era și Bobiță, mă bucuram de primele raze de soare calde după o iarnă așa lungă și rece, când l-am zărit pe Bobiță. Bobiță era un câine murdar, credeam că blănița lui este neagră dar de fapt el era doar murdar.
Nu ma lăsat inima să îl las acolo așa că m-am dus la el,l-am învelit cu geaca mea și l-am luat acasă. Când am ajuns acasă i-am dat să mănânce, l-am spălat și i-am făcut un culcuș. Este un câine minunat, alb cu o blăniță atât de pufoasă, cu urechile mici, ochii mari și negri și cu o codiță scurtă.
Din ziua aceea Bobiță a devenit un membru al familiei noastre pe care îl iubim foarte mult.
Succes! Poți să fi calmă este din caietul meu și este corect!
