Pierdut prin întunericul nopții
Cand noaptea isi lasa rochia-nstelata peste al nostru cer albastru,și luna se arata asemenea unei regine minunate,eu mă las dusă de magia nopții și mă las pierdută în negura cea deasă.
Și când privesc natura moartă,cand vad cum totul se retrage,cum parcă toti copacii devin mici,mici,și se pierd departe.Cum florile ce împrăștie ziua parfumul lor sfânt se ascund acum cu fata in pământ, cum isi înclină capul,capul lor micuț, către întuneric.
Poate,poate că intr-o zi o sa inteleg de unde noaptea asta are atata putere încât să ma oblige sa imi aduc aminte despre toate păcatele și să mă lase sa privesc în gol ,catre cer,și să mă lase singură cu tor pierdut aici..
