Răspuns:
Fiind o fire energică, capabil să găsească limbă comună cu fiecare, domnitorul Ștefan cel Mare a căpătat popularitate enormă și dragostea întregului popor
Dimensiunea personalității istorice se vede cel mai bine de la distanță multiseculară. Chiar dacă ochii urmașilor nu întotdeauna disting corect caracteristicile principale și realizările impunătorului strămoș, aceste realizări în sine sunt o sursă de inspirație și ghidează activitățile promotorilor vremii.
Ștefan cel Mare — conducătorul Cnezatului Moldovei, în istoriografia europeană — «domnitorul Moldovei Ștefan III», a fost, fără îndoială, o figură remarcabilă a epocii sale.
Cu puțin timp înainte de a se urca pe tron, în 1453 lumea creștină a fost șocată de căderea capitalei bizantine, leagănul ortodoxiei, Constantinopol. La pragul balcanic al Europei, a început să miroase a incendii, iar tunetele armelor armatei otomane au anunțat despre începutul unei epoci a confruntărilor între Imperiul Turc și casele regale din Serbia, Bulgaria, Austria (Sfîntul Imperiu Roman) și Polonia. În această perioadă istorică, care abunda în campanii militare, lupte, victorii și înfrîngeri, Moldova nu se număra printre jucătorii de bază. Însă, capacitățile remarcabile și înțelepciunea unui om de stat a domnitorului Ștefan III, care ulterior a fost numit cel Mare, a plasat Cnezatul la același nivel cu marile puteri, care, din multe puncte de vedere, o depășeau atît din perspectivă teritorială, cît și din perspectiva potențialului militar-politic.
Timpul faptelor mărețe
Mijlocul secolului XV este perioada pe care omul contemporan nu o poate înțelege fără să cunoască normele religioase și etice ale epocii. Ortodoxia și canoanele morale și etice imuabile determinate au fost decisive pentru domnitorul Ștefan III în toate realizările sale, fie că vorbim despre campaniile militare, reforma agrară, politica externă sau orînduirea vieții în interiorul cnezatului. Putem spune cu certitudine că în toate acestea era reflectată integritatea personalității marelui domnitor al Moldovei. Iar faptul că, uneori, executa, și foarte crunt, boierii trădători și apostații, nu contravine în nici un fel faptului că, în calitatea sa de creștin ortodox, el era iubitor de oameni și nu manifesta cruzime patologică în raport cu contemporanii săi.
Explicație: