"Valurile, cu o soapta inecata, se sfaramau de mal, si tacerea
misterioasa ce domnea imprejur predispunea sufletul la cugetarile
melancolice care ne coprinsesera...". in apropierea manastirii Cozia,
poetul simte insa legatura cu trecutul, puternica presiune a faptelor
istorice care isi cer dreptul la evocare: "...numele fondatorului
desteapta suveniruri marete nutrite inca de zgomotul valurilor care uda
inaltele ziduri si se inchina, in treacat, taranii eroilor."Pe acest mecanism poetic se intemeiaza structura textului: prima parte a
poeziei este o evocare a maretiei trecutului, simbolizat de mitul
voievodului Mircea cel Batran, cealalta reprezinta o meditatie asupra
prezentului si a raului instaurat in lume, razboiul fiind expresia lui
cea mai cumplita. Se creeaza astfel antinomiile esentiale ale meditatiei
de tip romantic, antiteza trecut-prezent, dominanta in poezia secolului
al XlX-lea si dusa la un grad de mare rafinament de Mihai Eminescu
