Răspuns:
În casa părintească am făcut primii pași... Am învățat ce înseamnă o familie. Casa părintească nu se uita. Cu trecerea timpului... Dorul de acasă devine tot mai chinuitor. Dorul mamei tot mai apăsător. În sufletul nostru acel acasa rămâne un altar în fata căruia îngenunchem cu ochii în lacrimi de fericire, de dor... Oriunde ne-am duce, orice am face... Casa părintească ca fi mereu în sufletul nostru și în gândurile noastre, în fiecare parte din noi. Îmi amintesc cu drag toate amintirile pe care le-am petrecut acolo... Rasul fraților mei mai mici, multimea de jucării prăfuite de timp și uitare... Toate ma duc cu gândul la un singur loc... Loc numit ACASĂ.
