Era toamna. Nu era niciun pic de culoare vie în peisaj. Ma pregăteam sa plec impreuna cu familia mea la bunici la țara. Bunici mei stau într-o zona muntoasă, iar drumul durează careva ore. Era miez-de-zi. Mam urcat în mașina impreuna cu mama și asteptam ca tata sa pună bagajele în portbagaj. Afara era destul de cald pentru o zi de toamna.
Eram aprobate de casa bunicilor. Nu mai dura mai mult de o ora și ajungeam. Urcam un drum drept cu mașina. Ploaia începe. Peisajul era uimitor. În părți era un zid cu tema pietrei, sus, pe el , erau copacii și multe frunze, mii de picături erau pe parbrizul mașinii, iar totul arata ca în povesti.Am ajuns la bunici. Acolo era un peisaj divin. Căsuța bunicilor nu era înconjurată de alte case. Gardul de lemn înconjura curtea. Iarba aurie ca și razele soarelui, impreuna cu frunze le viciate în mii de culori pe jos înconjura tot peisajul. Mulți copaci se vedeau în depărtare.
Acest peisaj este unul întâlnit foarte rar. Nu am a-mi văzut niciodată un peisaj atât de superb. Sper sa mai merg la bunici sa sa îmi încântat ochii cu sute de peisaje noi.
