poezia "Liniște" de Ștefan Octavian Iosif este o creație lirică ce prezintă armonia dintre cer și pământ, pentru ca, spre final, să capete accente de odă închinată pământului.
Mesajul transmis de eul liric, în textul dat, este de recunoștință față de splendorile vieții, dar și de împăcare în fața morții, înțeleasă ca un fenomen firesc, de reintegrare în natură.
Poezia este scrisă în versuri cu rimă îmbrățișată, în primele două strofe, respectiv, încrucișată, în ultimele două. Ritmul este iambic, iar măsura versurilor de 10-11 silabe. Modurile de expunere utilizate sunt descrierea, prin care se realizează imagini artistice vizuale:"Sub piersicii din flori trandafirii", dar și auditive: "Și-i liniște adâncă în grădină"; sunt descrise cerul, rândunelele, pomii, căldura pământului. Alături de descriere, este prezent și monologul liric adresat, prin forme pronominale și verbale de persoana I: "mi, stau" sau de persoana a II-a:"tu, hodinești, adormi", prin care eul liric se adresează direct pământului personificat: "Pământ, bătrână gazdă primitoare".
Titlul poeziei este cheia de descifrare a textului, exprimând atât liniștea concretă a peisajului descris: "-i liniște adâncă în grădină", cât și cea interioară, a eului liric: "liniștea divină".
Așadar, opera literară "Liniște" transmite încrederea eului liric în frumusețea vieții și împăcarea sufletească în fața morții."
