Timp de mai bine de un secol, de cand a fost culeasa de catre Alecu Russo si Vasile Alecsandri, despre balada Mioritei s-au scris mii, poate chiar cateva zeci de mii de pagini. Numai pentru explicarea unor cuvinte, ca ortoman (care, dupa toate probabilitatile, inseamna voinic, viteaz, posibil fiind insa si sensul de bogat, avuI), laie sau bucalaie (alte doua adjective rare, prin care se indica culoarea cenusie ori alba a lanii oiloR), si-au dat concursul savanti filologi dintre cei mai mari: Odobescu, Hasdeu, Tiktin, Weigand, Densusianu, Mario Roques, Iorga si altii1. Istorici, istorici literari, esteticieni si poeti, eseisti, folcloristii in totalitatea lor, etnografi si muzicieni, filozofi, in fine, romani sau straini au vazut in celebra balada pastoreasca expresia cea mai autentica a sufletului romanesc.
