Recreaţia mare împarte „eroii” în două categorii: pozitivi şi negativi. Primii sunt harnici, premianţi, cu simţul datoriei faţă de cei bătrâni, participanţi entuziaşti la „ţigaizarea” oilor, plantatul pomilor fructiferi, curăţarea pomilor de omizi etc. Alături de ei întâlnim galeria corigenţilor, chiulangiilor, tocilarilor, a indisciplinaţilor care şoptesc, copiază, deranjează lecţia, distrug natura sau avutul obştesc, îşi poreclesc colegii sau îşi mint părinţii. Prezentate pe un ton serios sau parodic, schiţele sunt înviorate de dialogul alert, de spontaneitatea replicilor, de comicul rezultat din contradicţiile existente între intenţiile micilor eroi şi şansele lor, limitate, de realizare. Darul observaţiei psihologice, limbajul plastic sau metaforic, capacitatea de înţelegere a specificului vârstei reliefează o vădită vocaţie de povestitor. Principalele atribute ale cărţilor lui Sântimbreanu sunt, într-adevăr, fantezia bine temperată, dublată de umor şi ironie, oralitatea obţinută prin alternarea vocilor narative şi utilizarea persoanei a doua singular, precum şi grija de a schimba tiparele compoziţionale şi clişeele genului practicat. Astfel, el aduce destule inovaţii tematice: intenţia moralizatoare se derobează într-o proză cu inserţii SF (A se feri de umezeală), în animisme umoristice (epistola servietei din Scrisoare pe adresa unui chiulangiu), în suspans detectivistic (ca în Obiectul neidentificat, unde e vorba despre un maculator neîngrijit) etc. La acestea se adaugă ingeniozitatea compoziţională: Post-scriptum şi PTTR sunt concepute, pe filieră caragialiană, din multiplele post-scriptumuri sau din bileţele trimise de un elev neatent, iar în O poveste plicticoasă sunt demontate abil scenariile basmelor, în timp ce Recapitulare este articulată în jurul unui fel de lingvistică absurdă, limba inventată permiţând unui elev memorarea rapidă a lecţiilor.
