Este primavara.Pasarelele calatoare intra in tara. Ele cu drag se uita la natura,la cuibul lor muncit samptamani intregi de harnicia lor. Din fir cu fir din pamantul romanesc au muncit pasarelele pentru a avea un culcus drag lor. Pasarelele asteptau momentul potrivit ca sa cante dar cea mai maiastra era privighetoarea care cu glasul ei incalzea natura chiar daca mai era si putin frig.Privighetoarea nu avea un penaj colorat,impopotonat si era simplu alb cu negru. Toate animalele isi bateau joc de ea zicand ca este o pasare fara noroc in lume,guresele mai spuneau ca este mica si deabia se zareste,dar cand ii auzeau glasul mureau de ciuda pentru-că cantecul lor nu erau asa de dulce si bun venit din adancul inimii. Veni si timpul ca pasarelele sa cante.Privighetoarea a fost lasata ultima pentru-ca hainele ei erau simple.Dar cand au auzit cantecul ei urechile le suradeau la atingerea notei marii,ea a cantat ore in sir desi era micuta apoi au hotarat sa ramana regjna naturii,cea mai maiastrea dintre toate care are bucurie in glas.
