Ghiţă Pristanda, poliţaiul
oraşului, este tipul slugarnicului, prezent în piesa de la început până
la sfârşit în toate momentele cheie ale acţiunii.
Pristanda este ridicol, principalele trăsături decurgând din manifestarea
diversificată a comicului, care defineşte contradicţia dintre esenţă şi
aparentă. Poliţaiul oraşului vrea să pară o autoritate oficială, cu o profesie
dificilă în societate ("n-are şi el ceas de mâncare, de băutură, de
culcare, de sculare, că tot creştinul..."), dar, în esenţă, atribuţiile
sale se restrâng la îndeplinirea ordinelor verbale ale prefectului, nici una
dintre preocupările sale nu se consacra interesului public.
"Scrofulos la datorie", este conştient că trebuie să-şi
servească şeful, nu din conştiinţa "misiei", ci mai ales dintr-o
etică susţinută de interesul personal: "famelie mare, renumeratie mică,
după buget". Funcţionar servil, încalcă legea din dispoziţia superiorilor
şi-l arestează abuziv pe Caţavencu, deoarece primise ordin "verbal"
de la conu’ Fanica.
Este arogant sau umil, în
funcţie de împrejurări, pendulează cu o şiretenie primitivă având ca centru de
greutate propriul interes. Lipsit de demnitate şi de coloană vertebrală,
slugarnic, se pune bine şi cu Nae Caţavencu în eventualitatea că acestuia i-ar
izbuti şantajul şi-l măguleşte fără jenă, după ce, în prealabil, îi
percheziţionase casa căutând scrisoarea de amor şi îl arestase abuziv
Se pretează la mici furtişaguri,
ghidându-se după o deviză a nevestei lui: "Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot
şi-i papa tot, că sătulul nu crede la al flămând...". Comicul de situaţie
este ilustrativ în scena numărării steagurilor pe care ar fi trebuit să le
cumpere în cinstea apropiatelor alegeri (actul I, scena 1). Pristanda primise
bani pentru patruzeci şi patru de steaguri, însă el cumpărase numai "vreo
paispce... cinspce". Ca să se disculpe de aluzia lui Tipatescu despre cum
"a tras frumuşel condeiul", Pristanda număra steagurile arborate de
câte două ori şi adună greşit, numai ca să-i iasă la socoteală "patruzeci
şi patru, în cap...": "Două la primărie, optspce, patru la şcoli,
douăzeci şi patru, două la catrindala la Sf. Niculae, treizeci".
Incultura, lipsa de instrucţie sunt
evidenţiate pregnant prin comicul de limbaj: deformează
neologismele -"bampir", "famelie", "catrindala",
"scrofulos", "renumeratie"-, are ticuri verbale
("curat") care frizează prostia. De exemplu, alăturarea cuvântului
"curat" altor cuvinte, evidenţiază un nestăpânit servilism, făcându-l
penibil şi ridicol: "curat mişel", "curat murdar",
"curat condei", "curat ca un câine", "curat violare de
domiciliu", "curat constituţional".
Comicul de nume al
personajului Ghiţă Pristanda sugerează
principalele sale trăsături de caracter -servil şi umil faţă de
şefi, lipsit de personalitate -,
deoarece pristandaua este un joc popular, asemănător cu brâul, ce se dansează
după reguli prestabilite, într-o parte şi alta, conform strigăturilor şi
comenzilor unui conducător de joc.
Principalele mijloace artistice de
caracterizare a personajului sunt sursele comicului, foarte variate
şi sugestive, în conturarea trăsăturilor remarcându-se comicul de situaţie, de
caracter, de limbaj şi de nume. Dialogul şi monologul constituie modalităţi de
caracterizare indirectă, ca şi vorbele, faptele şi gândurile personajului,
caracterizarea directă fiind făcută de către celelalte personaje sau de către
dramaturg.
În comediile sale, I.L.Caragiale
rămâne fidel propriei concepţii, conform căreia cuvântul este cea mai sinceră
exprimare a gândirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia,
incultura, demagogia şi fariseismul.
