Tudorel era un ciobănaş de vreo zece anişori, prin isteţimea lui
scăpase în mai multe rânduri vacile şi oile salului din ghearele unor
lupi. Nu ştia nici de frică, nici de înşelăciune.
—Sunt cioban, trebuie să-mi păzesc turma, Asta ştiu !... şi nu-l biruia nimeni.
Moşul din pădure, vrăjitorul cel bun, care vede şi răsplăteşte pe cei
ce se poartă voiniceşte l-a chemat la el în peşteră, şi 1-a poftit
să-şi aleagă tot ce va dori din bogăţiile adunate acolo.
Tudorel se hotărî să ia doar un fluier.
—Să-mi trăieşti, băiatul moşului ! i-a răspuns vrăjitorul cel bun. N-ai
vrut nici straie scumpe, nici bani de aur, dar ai ales o comoară
nepreţuită. Fluierul acesta, pe care 1-a făurit un meşter din vechime,
nu numai că-ţi va ţine de urât, dar prin el vei putea îmblânzi fiarele.
Păstrează-1 sănătos, dragul meu, şi s-auzim de bine !