Ea,metafora cerută de tine,este în același timp o imagine auditivă, epitet, inversiune ( personificând pădurea), limbaj misterios și muzică sublimă. Numai Eminescu putea să învestească cu atâta putere o sintagmă !
Prin această metaforă, sonoritățile armonioase ale pădurii își crează o imagine sintetică.
Codrii de aramă și pădurea de argint ,epitete specifice basmului,sugerează cromatica și-l introduc pe cititor în lumea minunată a poveștilor.Sigur că aici iarba pare de omăt ca să ne creeze senzația de ireal,florile sunt albastre,firește,pentru că sunt neatinse și tremur ude în suavitatea lor și sub greutatea boabelor de rouă. Totul este într-o emoție continuă. Văzduhul este tămâiet de parcă ne-am afla într-un templu,acolo unde și trunchii par vecinici ca să ne ofere ideea de permanență(vechime) iar izvoarele zdrumicate să ne introducă în mișcările capricioase ale apei.
sper să te ajute
