Nicuşor este o povestire scurtă dedicată de autor copiilor săi. Se
povesteşte că la marginea dinspre nord a unui oraş, pe malul unui iaz,
se găsea o grădina foarte frumoasă, în care erau patru clădiri mari,
importante: clădirea tribunalului, a prefecturii, a judecătoriei şi a
casieriei. Prin această grădină trecea în fiecare zi, conul Mişu, în
drum spre casă. Pe când trecea el, într-o zi de primăvară, prin grădină
s-a oprit să asculte o privighetoare care cânta de atât de frumos, de
răsuna grădina. Numai că, conul Mişu, ascultând cântecul păsării,
descoperi într-un tufiş un băieţel, care asculta, la rându-i, glasul
privighetorii.
Mai departe, autorul povesteşte, ziua Ajunului de
Crăciun. Mama lui Nicuşor era plecată la casa casierului, să o ajute pe
soţia acestuia la gătit şi la făcut curat, sora lui Lenuţa era cu dânsa,
în timp ce tatăl lui era la cârciumă. Rămas singur, Nicuşor îşi pune în
minte să se ducă la casa cea mare a lui conul Mişu, pentru a vedea şi
el bradul cel mare de Crăciun, împodobit. In timp ce conul Mişu era în
sanie şi se îndrepta spre casă, plin de daruri pentru copiii săi,
Nicuşor îi ieşi in faţă, cu gândul că conul, om bun, îl va lua şi pe el
să vadă bradul. Însă, conul Mişu, de cum îl văzu, strigă la el: „- În
drum, hai? Drace împieliţat! Să te calce sania. Marş acasă!”
În
finalul povestirii, observăm regretul şi căinţa conului Mişu, care îşi
aminti cum îl alungase pe copil. Plin de remuşcări, aduse copilul în
casă, îl îngriji, îi dărui multe, multe jucării atât lui cât şi surorii
lui, Lenuţa.
Povestea se termină cu nădejdea conului Mişu în iertarea
lui Dumnezeu, şi promisiunea către cucoana Zoe, de a proceda altfel în
anul următor.
