Mihai Viteazu apare intr-o
ipostaza eroică, semilegendară. Imaginea sa terifiantă pentru duşmani este evocată
de metafora “cu fulgeru-n mână”. Paşa
Hassan este spectator, priveşte lupta din depărtare, nu se implică în bătălie, transmite
poruncile printr-un mesager.
Mihai “suflet de vânt”,
reuşeşte să disipeze oastea de ieniceri, care fuge îngrozită de spade acestuia.
Spectacolul violent oferit de Mihai şi iminenta apropiere îl sperie pe Hassan,
care alege să fugă pentru a-şi salva viaţa. În versul “Turbanul îi cade și-l lasă căzut”, este marcată simbolic,
renunţarea la funcţia militară. Este evidentă laşitatea acestuia „Dar pașa mai tare zorește”, se retrage în
faţa lui Mihai care îşi anunţă intenţia direct "Stai, pașă! Să piară azi unul
din noi!”.
Antiteza
dintre cele două personaje, dintre firea vulcanică a lui Mihai şi temperamentul
pasiv al lui Paşa Hassan reprezintă premiza baladei.
