Afara-i toamna, frunza-mprastiata,
Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr-un ceas gandesti la viata toata.
Pierzandu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, cand afara-i zloata,
Sa stai visand la foc, de somn sa picuri.
Si eu astfel ma uit din jet pe ganduri,
Visez la basmul vechi al zanei Dochii,
In juru-mi ceata creste randuri, randuri;
Deodat-aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scanduri
Iar mani subtiri si reci mi-acopar ochii.
