. Menţionează două trăsături ale genului epic prezente în textul dat:

În seara aceea de Ajun eram nespus de agitat. Cu îngrijorare fără de seamăn mă
repezeam, după scurte popasuri, dintr-un colţ al curţii într-altul, scrutând cerul cu încordate priviri.
Mai ales în miazănoapte îmi pusesem toată nădejdea; de acolo avea să vină mult aşteptatul nor de
zăpadă. Mi-l închipuiam enorm şi alburiu, cu chip de om; un Moş Crăciun plutind greoi sub povara
darurilor pe căile văzduhului.
Era cu neputinţă pe-o vreme ca asta să nu se ivească, scuturându-şi barba de omăt, un cer
atât de plumburiu şi potolit, e drept, dar atât de gheţos!
Numai fata din casă mă tot necăjea:
— Domnule, poftim înăuntru, ai să răceşti * [...]
Prudenţa mă sfătui că e timpul să intru; atunci surprinsei în dreptul unuia din geamurile
care tocmai se aprinsese primul fulg. Îl văzusem; nu mai putea fi nicio înşelare! Venise din
împărăţia neagră de deasupra, minusculul flutur degerat se repezise în lumina geamului, spre a
cădea orbit în întunericul de dedesubt. [*]
Când ieşii într-un târziu afară, fulgi albi se vânzoleau buluc în pătratele luminoase ale
ferestrelor, roi de fluturi şi fluturaşi în vârtej fără odihnă [...]. Dar lămpile erau departe, în dosul
geamurilor aburite, şi micile insecte de gheaţă piereau cerneri-cerneri în noaptea vicleană în care
se ascunsese frigul.
Nu-mi venea să cred ochilor, şi multă vreme i-am privit neîncrezător; dar când pe negrul de
pretutindeni au început să răsară şi să se lărgească ostroave de albeaţă, n-am mai avut nicio
îndoială. [*]
Atunci n-am mai putut rezista bucuriei mele. Şi cu căciuliţa şi cu umerii îmbrăcaţi în solzişori
de ie, ca într-o armură de argint, am năvălit înăuntru:
— Mamă! ... mamă, n-auzi * mamă?
— Ce pofteşti?
— Ninge, mamă *
— *
— Ninge, mamă, n-auzi?
— Să faci bunătatea şi să nu mai ieşi afară şi să te culci numaidecât.