Răspuns :

Lacul este o poezie definitorie pentru viziunea lui Mihai Eminescu asupra iubirii și a naturii. Eul poetic aspiră spre o iubire infinită, proiectând pe fundalul unei naturi feerice o poveste de dragoste ideală, în care gesturile celor doi îndrăgostiți se împletesc într-un ritual al înțelegerii și al armoniei depline.

Fiecare strofă fixează o secvență dintr-o idilă cu ceremonial stereotip, alcătuit din același lanț de fapte erotice: o imagine a așteptării, alta a întâlnirii imaginare și momentul de maximă fericire, este finalizat prin revenirea la realitate în acord cu mișcarea naturii.

Trăirile interioare ale îndrăgostitului sunt surprinse în fiecare strofă a poeziei. Fiind alcătuită din puține elemente: lacul, codrul, luna, natura - pentru îndrăgostiți este cadrul vrăjit, ideal.  În prima strofă este descris cadrul în care va avea loc întâlnirea - cadrul în care trăirile îndrăgostitului sunt pline de emoții pentru întâlnirea cu ființa dragă. În cea de-a doua strofă este prezentat momentul întâlnirii imaginare a îndrăgostiților. În cea de-a treia natura se contopește cu iubirea îndrăgostiților. Cea de-a patra prezintă momentul maxim al fericirii iar în ultima strofă imaginea cuplului fericit dispare, natura devenind dominantă.

Aceste trăiri ale îndrăgostitului ne îngăduie să descoperim ideea poetică: perechea, izolată în spațiul ocrotitor al lacului, este un simbol mitic al perpetuării vieții. Comuniunea omului cu natura este o modalitate de a nega fatalitatea omului ca ființă trecătoare. Natura este veșnică și, aspirând prin contemplație la o contopire organică cu ea, omul caută o cale de acces spre eternitate. Elementul cheie al poeziei este cuvântul singuratic care surprinde o trăsătură esențială a poeziilor lui Eminescu: dorința de singurătate.