Avea
o înverşunare puţin cam sâcâită, doar el făcuse şira, cum de-i scăpaseră astfel
de burţi şi goluri prin care apa putea pătrunde şi mucegai paiele, şi îi dădea
înainte cu lovituri rare, dar foarte îndesate, uitându-se mereu în sus în timp
ce ploaia îi spăla din belşug chipul osos, cu fruntea lui bombată şi cu ochii
feriţi sub arcade puternice şi drepte. E pagina 297, volumul II. Nu stiu ce editie ai tu a cartii.
