Limba română a evoluat din latina orientală, contactul prelungit cu populațiile slave fiind la originea unei părți importante din vocabular. În evul mediu și în perioada premodernă au intrat în limbă un număr limitat de cuvinte maghiare, turcice vechi, turcice otomane și grecești. O influență puternică a avut-o limba franceză în secolul al XIX-lea.Primele atestări[modificare | modificare sursă]Cel mai vechi document păstrat, scris în limba română, este Scrisoarea lui Neacşu de Câmpulung, datând din anul1521. Folosește alfabetul chirilic greco-slavon specific al limbii românești (și diferit de cel rusesc).Folosirea numelui de română pentru limba noastră cea frumoasă[24] precum și a numelui de români pentru a desemna vorbitorii acestei limbi, nu a așteptat întemeierea statului România. Deși supușii voievodatelor se desemnau ca "Ardeleni" (sau "Ungureni"), "Moldoveni" sau "Munteni", numele de "rumână" sau "rumâniască" pentru limbă este atestat în timpul secolului XVI la mai mulți călători străini[25]precum și în documente românești ca Palia de la Orǎștie sau în Letopisețul Țării Moldovei.
