Textul propus ilustrează relația specială, pe care o are
copilul cu ninsoarea. Este remarcată importanța aparte pe care o posedă aceasta
în ordinea vieții. Ea devine o portavoce a Crăciunului, care pentru copii nu se
identifică cu nașterea Domnului, ci mai degrabă cu venirea lui Moș Crăciun și a
cadourilor, care sunt memorabile în raport cu sobrietatea ternă a meselor
familiale, augmentată de prezența unor mătuși cicălitoare și a privirilor
dezaprobatoare. Este vizibilă distanțarea de realitatea crăciunului pe care o
ignoră mama și care este în schimb utilizată efficient de către fiu. Răceala și
pragmatismul din ultima fraza susțin această idee. Miracolul Crăciunului nu
este sufficient pentru a impresiona oamenii mari, preocupați de lumea lor.
Prima zăpadă, primul fulg sunt însemnele irefutabile ale iernii, stindardele
unei lumi albe, curate, imaculate. Încercările timide ale fetei de a-l atrage
înlăuntru pe bravul personaj sunt sortite eșecului. Misterul lui Moș Crăciun
este prea mare pentru a fi ignorat.
