Vasile Alecsandri, Românii
si poezia lor:
Aceasta balada ("Miorita"),
al carui subiect e foarte simplu, începe cu doua veritabile versuri
ce sunt totodata si o minunata icoana poetica si
o dovada de dreapta pretuire ce poporul stie a face de
frumusetile tarii sale:
"Pe-un picior de plai,
Pe-o gura de rai."
Ovid Densusianu, Vieata
pastoreasca în poezia noastra populara:
Odinioara
muntii nostri trebuie sa fi rasunat des de un cântec
vorbind despre moartea unui p&# 12412q1624m 259;curar; astazi acest cântec, al
"Ciobanasului", se aude numai prin câteva locuri, dar în versurile
duioase si cu împletiri de minunate imagini a pastrat toata
poezia lui primitiva, care în câteva cuvinte numai exprima
bogatiile de simtire si ne duce spre o viziune
mareata când o ascultam, spunându-ne:
"- Foaie verde de trei flori,
Ciobanas de la miori,
Un' ti-a fost moartea sa mori?
- Sus în vârful muntelui
În bataia vântului
La cetina bradului. "
Ideea
mortii e încadrata aici în tristetea, dar si în mândria
oarecum pe care le simte padtorul traind în singuratatea
muntilor.
Ceea ce era
redat în "Ciobanasul" mai domol, în versuri de însirare
lina, apare în "Miorita" cu misari de ritm repezi, cu
cadentari sacadate, în versuri cum le întâlnim si alteori în poezia
populara, asa ca, în ceea ce priveste forma, aceste
doua poezii ne arata, fiecare în felul ei, ce efecte de armonie, cu
câta muzicalitate au putut fi realizate în graiul poporului nostru.
"Miorita", însa, fata de cealalta poezie, are
superioritatea de a ne duce spre o inspiratie mai bogata, mai
complexa, de a cuprinde motive de o varietate care nu a împiedicat
prezentarea lor în linii limpezi si cu o impresionanta condensare. De
alta parte, cu toate ca, asa cum a ajuns pâna la noi,
cuprinde multe elemente lirice - am putea chiar spune ca ele predomina -, "Miorita" se
razima pe un fond epic care, si când nu reiese direct, se
prelungeste în ecouri usor de recunoscut si dându-i în totul o
desfasurare de vigoare si maiestate.
Nichita Stanescu, Miorita, în Cartea de
recitire:
Fara "Miorita" noi n-am fi
fost niciodata poeti. Ne-ar fi lipsit aceasta dimensiune
fundamentala. "Miorita" este scoala tristetii
nationale. Matricea. Matca. Regina. Sunetul ei e sunetul tâtei
alaptând; veghea ei este veghea celui care-si apara plodul.
"Miorita"
nu este un cântec de pierdere. Cine pierde asa cum a pierdut ciobanul
"Mioritei" este înstapânit în sufletul pamântului. Da, în
sufletul pamântului, pentru ca noi toti ne-am nascut pe
pamânt. Pentru ca pamântul este carnea stramosilor
nostri si carnea pomilor nostri. Asa este: pom si om.
În limba noastra diferenta dintre pom si om este diferenta
dintre o consoana si o vocala.
D. Caracostea, O
fresca folclorica:
Aceasta idee a
pasivitatii, a afatalismului, a linistii în fata
mortii revine necontenit în exegeza baladei si în generatiile
folclorice de tot felul. Pâna în zilele noastre este un loc comun pentru
toti câti vor sa ne caracterizeze.
Dar ansamblul literaturii
noastre poporane, atât cel epic cât si cel liric, arata ca este
mult mai mult decât o exagerare, o dezumanizare sa admiti, ca produs
al factorilor istorici sau ca reflex al caracterului etnic, un fatalism care
merge pâna la primirea mortii, fara a reactiona. De la
caracterul de jale propriu liricei noastre pâna la presupusul pasivism din
"Miorita" este drum lung. Este drept ca credinta în soarta,
în "ce ti-e scris", este o trasatura caracteristica a
poporului nostru. Dar la fel si a altor popoare. De alta parte,
întreg mediul epicei noastre poporane arata ca aceasta
credinta nu smulge din suflet resortul adânc omenesc de a
reactiona acolo unde, ca în situatia din "Miorita", lucrul ar fi
posibil.
Treptat,
parerea despre fatalismul ciobanului a devenit dogma. De aici, prilej
pentru unii de filozofare si de retorism, pentru altii îndemn de a
banui autenticitatea textului. Ar fi un caz unic în istoria literaturilor
- au afirmat acestia din urma - , ca eroul sa auda de
complot si sa-si
faca testamentul, resemnându-se fara sa ia nici o
masura de aparare.
Rezulta
ca explicarile de psihologie etnica în felul celor amintite nu
sunt îndestulatoare. Avem la cei care subliniaza fatalismul din
"Miorita" o falsa întelegere a semnificatiei. Optica
justa, neputând fi data nici prin jocul firestilor resorturi
sufletesti, nici prin împrejurari proprii acestui neam, ramâne
sa fie dobândita din însasi structura estetica a
baladei, confirmata prin istoria ei.
De altminteri,
presupusa liniste în fata mortii, în care atâtia va d
o trasatura etnica româneasca, este
dezmintita comparativ de o simpla observatie: este
suficient ca cineva sa asiste la o înmormântare apuseana, pentru ca
sa-si dea seama ca acolo linistea în fata
inevitabilului este mai mare decât ce vedem la noi
